Brexit? Not at all!

Vineri dimineaţă: dau căutare pe Karen Stephenson. O găsesc pe un link în care îşi îmbrăţişează violoncelul învăţându-ne să… cântăm la el. Ocupă poziţia de cello 2 cu partitură de solist în Philharmonia Orchestra London. E simplă, e frumoasă, e expresivă, „trece ecranul” cum spunem noi în afurisita noastră de meserie în care talentul se măsoară cu acel dozaj numit carismă pe care, dacă-l ai, îl ai, dacă nu… te dai la televizor şi… rămâi acolo. Şi nu poţi, fir-ar să fie, să-l cumperi nici de la produsele de lux, pe toţi banii din lume.

Karen ne spune că, atunci când cântă la cello „trebuie să fim atenţi şi la cum ne îmbrăcăm. Mie, de exemplu, mi se pare mult mai comod să port pantaloni decât o fustă care să mă încurce. Nu punem nici haine cu nasturi proeminenţi sau orice altceva care ar putea zdrăngăni dacă se loveşte de spatele violoncelului şi nici cercei care atârnă, de aceea eu port unul singur pe dreapta.Când călătoreşti cu violoncelul după tine, primeşti tot felul de comentarii de genul: „Fac pariu că nu poţi să îţi potriveşti chestia asta sub bărbie!” sau „Ce cari acolo, o mitralieră sau pe soacră-ta?”. Pe mine mă amuză toate astea şi nu mi se pare greu să car violoncelul după mine pentru că am o geantă nemaipomenită, foarte uşoară, din fibră de carbon. În felul ăsta, în mod surprinzător, violoncelul meu e mai uşor decât alte instrumente.Când călătorim cu avionul, sunt foarte norocoasă pentru că şi violoncelul are scaunul lui. E incredibil în câte feluri se poate fixa un violoncel pe un scaun de avion! La unele linii aeriene, sunt câte patru-cinci bărbaţi care se luptă cu el, chinuindu-se să ţi-l prindă în frânghii. La alte companii, ţi se dă doar o extensie de centură de siguranţă şi eşti lăsat să te descurci singur cu fixatu, ceea ce e absolut o.k. Aşa că, dacă se uită la noi cineva de la vreo companie aeriană, aflaţi că extensia e perfect în regulă şi chiar ne descurcăm singuri”.

Apoi mă uit puţin „la” Thomas Kennedy. Născut în 1784, a moştenit tradiţia construirii de instrumente cu coarde de la unchiul său. Este cel mai bun şi mai prolific membru al familiei constructorilor de viori din Londra. A trăit până în 1870. Recordul de preţ al unui instrument produs de el a fost atins în 2007, atunci când un violoncel a fost vândut la licitaţie cu suma de 52.875 de lire sterline!

Violoncelul lui Karen este construit în 1819 de către acest domn! (cred şi eu că stă pe locul de lângă ea în avion!)

 

Vineri la ora prânzului: „O explozie a avut loc în stația Parsons Green a metroului din Londra, călătorii spunând că a explodat un recipient alb. În urma exploziei au fost răniți aproximativ 17 oameni, fără a se cunoaște alte informații.”

Vineri după amiază: cu iubitul meu Rahmaninov fugărit printre cotloanele edificiului de Boris Berezovsy! La Ateneu se cântă concertul meu favorit. Bifez în această ediţie de festival două interpretări ale lui Rahmaninov 2 în care am remarcat…violoncelul! La Trifonov, la Sala Palatului, mai de departe, doar zâmbetul lui Michael Hell. Azi, la Ateneu, întreaga partitură pentru cello de la un metru jumate. Generoasă partitură! Niciodată nu mi-am pus problema de unde vine gravitatea şi profunzimea sunetului din susţinerea pianului solist. Acum totul mi se detaşează ca într-o înregistrare separată, integrală, pe partide.

Berezovsky şi-a aşezat pianul cu faţa la public, privind la dirijor. Anapoda! Cristian Mandeal e derutat. Pe interpret nu-l mai văd, îi văd doar picioarele dansând printre armătura de pedale care seamănă în mod ciudat cu o liră. Deci solistul mă lasă să gust concertul ăsta pentru…violoncel, cu el la un pian întors precum lobul unei urechi spre inima mea, cu cutia de rezonanţă îndreptată direct în plexul meu solar pe care-l zguduie ca pentru o terapie de şoc cu defibrilatorul. Violoncelele (sau violoncelii?) se miră, unduindu-se ca spicele sub furtună, într-un ritm care nu e scris în partitură. Apoi, la sfârşit, se joacă în bis cu una dintre părţile din concert pe care o dirijează maestrul Mandeal. Apoi maestrul s-a săturat de goana asta fără rost, deci pianistul reintră singur în scenă şi cere orchestrei să-l urmeze, la inspiraţie, într-o nouă fugăreală…

(Dragi organizatori, poate peste doi ani avem norocul să fie din nou în program,- în sfârşit!-, Concertul nr. 2 de … Rahmaninov! Vă mulţumesc de pe acum!)

Minunat ansamblul londonez! Scăpat de partea întâi şi de Berezovsky, dirijorul ne oferă un Sibelius-Simfonia a II-a ca o infuzie de aer cu boare de fiorduri. O criogenie de întinerire a celulelor care, însă, topeşte gheţurile spaimei împotriva atentatelor comise de sceleraţi prin Europa luminilor fără putinţă de umbrire! Nici nu mai văd îngrijorarea londonezilor atât de încercaţi şi care mâine se întorc acasă. Maestrul Mandeal ne mai oferă un Sibelius drept recunoştinţă că suntem mulţi, educaţi şi calzi.

Karen m-a salutat la intrarea pe scenă. După Rahmaninov m-a întrebat din priviri dacă mi-a plăcut. De ei, da, desigur! Iar la sfârşit, la clipa aceea în care se răsplăteşte cu flori, am luat de pe cablurile de transmisie tv de lângă scenă trandafirul corai adus de-acasă şi i l-am întins:

„Its from my garden!”

„Really?”

„Yes!”

 

Karen îmi aşteaptă articolul. După ce se postează, i-l trimit.

Ea îmi va trimite fotografiile cu Oby şi Look.

Eu aştept Philharmonia Orchestra London. Şi pe London Philharmonic Orchestra. Şi pe Royal Philharmonic Orchestra London.

Brexit, spuneaţi? Not at all! (Br)inside into my heart. Adică, spre a înţelege şi ei pe limba lor: they have turned the political Brexit into a wellcome-anthem of love in our hearts!

P.S. Foaia albă îndoită pe care Karen a scris despre ea şi despre violoncelul ei este singura chitanţă de plată a ratei la bancă ce va scăpa de flăcările focului după ce-mi voi fi lichidat datoria!

*

La ora 2.07 din noapte – 00.07 ora ei – din ziua de marţi, după apariţia de pe blog, Karen mi-a răspuns la link-ul articolului cu violoncelul: ’’Hello! Thanks for the link… lovely pictures! 😍 it is very kind of you to write about me and my cello and the Philharmonia orchestra. We truly loved Bucharest and your very Beautiful concert hall!

Karen x”

Comentarii

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.