Jurnal de meloman grăbit și de jurnalist fugărit 15

  • Azi am reușit să supăr doi dintre invitații cei mai galonați. David Garrett s-a aricit până în vârful șuvițelor lui bobocii când l-am întrebat dacă simte reticență din partea dirijorilor sau orchestrelor serioase pentru că face Cu Khatia Buniatishvili am avut un început de interviu glacial, pentru că a întârziat peste poate. Dar să încep cu începutul.

 

  • Ziua a înflorit frumos, cu o filmare de care mă temeam nevoie mare: cea cu Riccardo Chailly. Mărturisesc că mă pregătisem până în dinți și mă rugam la Dumnezeul limbilor străine și al pronunțiilor limpezi să mă aibă în vedere cu o indulgență. Punctual ca un lord englez, cu o cămașă cu monograma brodată și cu răspunsurile la purtător. „O să ascultați o Rapsodie a II-a cântată cu tot sufletul, cu toată pasiunea și tot respectul pentru unul dintre marii compozitori ai secolului XX.” Frumoasă reverență, după ce un confrate la fel de titrat, acum nici nu ma știu câți ani, tot cu Orchestra de la Scala, se schimonosise la auzul unei muzici „nepotrivite pentru o orchestră italiană.”

 

  • Universul sonor peste care împărățește Riccardo Chailly este cel al marilor simfoniști: Beethoven, Bruckner, Șostakovici, Strauss și, mai ales, Mahler, pe care l-a dus la un nivel 2.0. Pe de altă parte, este opera, nu doar o datorie de serviciu (Chailly este Director Muzical la Scala), ci și o pasiune din timpul uceniciei pe lângă marele Claudio Abbado. „Un dirijor nu are voie nicio clipă să piardă controlul, oricâtă pasiune pune în muzica pe care o conduce. Pentru extaz, are la dispoziție casa, audiția privată sau, dacă se poate detașa de actul scenic, sala de concert. Asta nu înseamnă că dirijorul e un automat care dictează, ci o persoană cumva schizoidă, care transformă emoția muzicii în control.”

 

  • Străbatem Bucureștiul pentru conferința de presă în care David Garrett își va anunța concertul crossover din 8 iunie 2018. Am primit zece minute one to one la finalul acesteia. Vorba vine, a fost un one to one cu PR, PR-ul PR-ului, colegi de pe alte trusturi de presă, chibiți… Au ieșit vreo cincisprezece, una peste alta. Nu colcăind de profunzime, ci, mai degrabă, ambalate și legate cu fundă de marketing, greu de dezlegat la vreo interogație mai scormonitoare, mai introspectivă. David, versat în toate cele, are răspuns și dacă n-are, pentru că va zâmbi (zâmbește extraordinar de mult, la un moment dat un pic deconcertant) și va vira înspre leitmotivul iubirii de muzică, al barierelor dărâmate sau inexistente între genuri (?!?), al studiului și al faptului că… orice sfaturi ar primi, el se bazează pe instinct. Mi-am înghițit multe really? sau is that so? Și așa, zâmbetele alea multe nu i-au mai ajuns la ochi din al doilea minut al înregistrării.

 

  • Dacă David zâmbește mult, Khatia nu a zâmbit mai deloc. Am stat ca pe ace în așteptarea ei, cu echipa pregătită, cadrul pus la punct, minutele de acces în apartamentul de la Hilton scurgându-se implacabil și un redactor care ar fi trebuit să fie într-un ceas și jumătate în altă parte, pentru a prezenta o transmisiune ce nu are legătură cu Festivalul. Mi-am permis să îi spun că mi-aș fi dorit să respecte ora propusă chiar de ea, moment în care Let it go, let it go, Can’t hold it back anymore, Elsa s-a întrupat sub privirile și proiectoarele calde ale colegilor mei.

 

  • O primă jumătate de conversație cu ghearele scoase a fost urmată de topirea treptată a ghețarilor. Îi pregătisem niște întrebări mai altfel, mai… ca ea, un pic rebele, un pic ambigue, mai contra curentului. Ne-am despărțit cu ambasadele reinstaurate. E o artistă și o interlocutoare extrem de inteligentă, de analitică și de originală.

 

  • Profit de absența muzicii de Festival din această zi pentru a plasa un disclaimer în subsol de Jurnal. Mai de după o ulucă, mai de peste drum, câte o voce dă să creadă că aceste texte zilnice sunt un fel de lift pentru ego-ul meu personal. Îi invit cu drag să se bucure de indescriptibilul muzicii. Iac-așa.

 

Acest text este publicat si pe liternet.ro

Comentarii

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.