Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit 13

  • Cum a fost cu Capuçon?
  • Hai că trec pe la tine după.

 

După.

  • Yes, îl avem pe Kaufmann!
  • Cât?
  • Hmm, nu mult, dar încerc să mai trag un pic.
  • Auzi, dar Khatia, Khatia, mon amour (l’un de mes plusieurs amours – ieri mi-a mers franceza unsă, à propos!) a mai zis ceva?
  • Că… vine. Deci ştim când vine, fixăm în funcţie de asta. Ce facem cu Garrett?
  • Facem în funcţie de Khatia. Interesul meu primar e ea, nu el. Bine, de fapt, în ordine, după Chailly voi reînvăţa să respir, apoi ne regrupăm cu toţi.
  • Şi mâine, Barenboim?
  • Ăăăăăăăăă, da, ce-i cu el?
  • Era la tine pe listă.
  • (Am uitat pământ).
  • Faci?
  • Nu ştiu, fac? (Îmi făcusem ploile că mâine nu filmez nimic, că stau şi scriu întrebări, întrebări, întrebări, prezentări, întrebări, texte şi… am spus întrebări?) Păi, îţi stric presa dacă sar peste?
  • Dar fetele?
  • Să vorbim cu fetele. Valentina, te tentează un interviu cu Barenboim junior? Naaaaah… Claudia, dacă te poţi smulge din frumuseţea muzicii lui Hindemith, vrei să faci un interviu cu Barenboim junior? Când? Mâine. Când mâine? Cred că până în prânz, până în repetiţie. Am interviu la 17:00 şi preluare la 19:30, deci o să îl aştept pending data viitoare. (Pending e o glumă a noastră).
  • Corina, nu uita că nu am stabilit nimic cu Clementine şi Testé, iar pentru Clementine am un început trăznet de interviu!
  • Da, ştiu, vorbim cu impresarii.

 

Online.

  • Am două bilete la recitalul lui Kaufmann şi două la recitalul lui Opolais, iar eu nu mai pot merge. Ştiţi pe cineva interesat?
  • O secundă, s-o dăm public.

Aveţi 1, 2, 3… 20 de mesaje private noi.

  • Le-am dat pe toate patru, s-a rezolvat! Mulţumesc mult! Ar fi fost ruşinos ca două fotolii să rămână goale la Ateneu şi ele să fie ale mele!
  • Marius, s-au dat biletele la Kaufmann?
  • Da, îmi pare rău, aici a contat strict viteza de reacţie.
  • Dar la Garrett mâine ce putem face?

 

Aşa a sunat pentru mine Mathis der Maler. So sorry, Maestro Foster! Aş fi intrat la pauză, dar, că veni vorba, aţi dat pauză?

 

  • Renaud Capuçon mi-a dat o mândreţe de interviu, a nu ştiu câta dovadă că niciodată, dar niciodată nu trebuie să te duci la o întâlnire cu un artist fezandat de impresiile altora sau de ceea ce ţi se pare că ţi se pare despre el. Pentru că acum patru ani nu a avut vreme de noi, dădeam să cred că e inexpugnabil şi cu nasul pe sus. De fapt, e o bomboană de om, cu răspunsuri dezvoltate frumos, pe care îl vezi că întrebările chiar îl stârnesc să îşi pună el singur altele. Îmi pare rău că nu am asistat la recitalul lui. Am auzit doar primul bis, Meditaţia din Thaïs de Massenet, dintr-un buzunar al Ateneului, privind şi ascultând printr-o uşă crăpată, printre picioarele unui trepied de cameră, cu ochii drept pe colega mea, Luminiţa Velciu, în centrul sălii.

 

  • De multe ori, partea nevăzută şi deloc poleită a muncii noastre este să renunţi, să negociezi, să te repliezi şi, mai ales, să nu îţi faci planuri. Om fi peste tot, dar, cel mai adesea, suntem în bucătăria televiziunii, nu în sufrageria muzicii.

 

Acest text este publicat si pe liternet.ro

Comentarii

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.