Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit 23

  • În vremurile ei bune, Cronica Cârcotaşilor născocise un personaj de vis, numitul Coriolan Nepriceputeanu, întruchiparea academicului scorţos, gomos, ţepos şi firoscos. Ei bine, sper să fi existat măcar un neicuşor de teapa lui care să fi stat noaptea trecută ţintuit în scaun, dornic să vadă până unde va merge sacrilegiul înfăptuit sub ochii lui şi în pronaosul Ateneului de Jordi Savall, om serios până mai deunăzi. Cum? Urgie! Oroare! Sfântă Inchiziţie! Cum să trepidezi ca apucatul pe Sanie cu zurgălăi dezlănţuită la ţambal, cum să întinezi virginala sonoritate a templului cu acordeoane, ursării şi cântece de pahar? Aici, unde, doar cu o seară înainte, aplaudaserăm cald, dar sobru Telemann, Corelli şi Rameau… Păi, dragă domnule, ia mai citeşte tu o dată ce ai venit să vezi: Miere (bal) şi sânge (kan) în limba turcă. Nu, nu, stai puţin, nu makkam-urile lui Dimitrie Cantemir, ci, negru pe alb, „dialogurile muzicale ale popoarelor balcanice şi ale diasporei Roma şi sefardă.” Asta înseamnă, grupate în cele patru anotimpuri ale vârstei umane, cântece şi piese bulgăreşti, sârbeşti, turceşti, greceşti, bosniace, evreieşti, armene, cipriote şi da, ţigăneşti. Cu of, alean şi tânguire (m-a frânt duduk-ul lui Haïg Sarikouyoumdjian), dar şi cu draci, melisme, hăulite şi jar în coapse, ca la o nuntă în miez de şatră. Lăutari, au zis mulţi, furaţi de virtuozitatea cu buchet de agapă a grupului de pe scenă. Muzicieni cu pedigree, încerc eu alternativa, de la tragicul Tcha Limberger, magnetizant ca Barbu Lăutaru, până la Hakan Güngör la kanum, Yurdal Tockan la oud şi formidabilul Nedyalko Nedyalkov la caval.

 

  • „Mâneca muzicii clasice e prea îngustă. Trebuie să privim muzica drept cel mai credincios martor al timpurilor. Contaminarea culturilor în acest bazin al Balcanilor, extremele date de un pâmânt blând, cu oameni liniştiţi şi probele de foc ale istoriei prin care au trecut, toate au dus la această muzică, la acest limbaj în care, poate, cuvintele diferă, dar, chiar şi aşa, ideile sunt înţelese de toţi, pentru că sunt aceleaşi. Dialogul este al sufletelor, ceea ce face ca muzica să fie limbajul unic.” Explicaţiile pe care mi le-a dat Jordi Savall în interviul de dimineaţă (al cincilea!) sunt mult mai extinse şi mult mai plastice. Muzica asta e ca un paşaport spre pace, într-o zonă geopolitică trecută prin multe. Sunt ţări şi popoare felurite adunate în acest concert, dar discursul are, de la cap la coadă, unitate şi o singură inimă pulsând. Nu pot decât să regret că aceia care au plecat vexaţi au pierdut un concert cu atâta sinceritate, culoare şi diversitate de emoţii încât ovaţiile în picioare de la sfârşit nu au fost decât confirmarea că ne putem recunoaşte şi găsi în orice fel de muzică, inclusiv în cea pe care ne-o renegăm fără temei.

 

  • Cred că doar aborigenii mai lipsesc din evantaiul de experimente sonore pe care Jordi Savall şi Hesperion XXI le pregătesc în căuşul unic al casei de discuri Alia Vox, apoi în toate sălile de concert ale lumii. Este incredibilă energia pe care aceşti oameni o investesc în cunoaşterea lumilor trecute şi prezente, indiferent cât de departe sunt de apartenenţa lor etnică. A şti prin muzică. Puţine lucruri mi se par mai frumoase. Iar concertul de azi-noapte a fost o lecţie formidabilă, pe care nicio carte, niciun profesor, niciun curs nu ţi-o pot suplini. Mulţumesc!

 

  • Înainte, Simfonia a IV-a de Mahler a fost brodată, filigranată şi urzită cu mâinile dibace, mâinile infinit de expresive ale lui Daniele Gatti. Războiul de ţesut a fost aproape perfecta Orchestră Regală Concertgebouw din Amsterdam, cea care, la Festivalurile recente, a avut onoarea de a pune punct (şi virgulă) între ediţii. Gatti e genul de dirijor care „joacă” lucrarea pe care o conduce. E suficient să observi paleta inepuizabilă de expresii, de mişcări, de impulsionări către orchestră. Dirijează cu mâinile, dar şi cu ochii, cu trăsăturile feţei, fără să îşi piardă nicio clipă din autoritate. Are o ţinută atât de impozantă pe podium încât pare aproape trufaş. E drept, înalt şi suveran peste partiturile memorate exemplar. Conduce larg, inventiv, niciodată predictibil. Lectura personală a unui titlu e ceva ce contează decisiv pentru el, ceea ce mi-a punctat şi în discuţia pe care am avut-o înainte de repetiţie. Am vorbit mult despre numirea sa în fruntea Concertgebouw. Nu suficient de mult, însă, ca să putem aprofunda misiunea non-muzicală a unui director muzical: aceea de a căuta, prin repertoriu şi programare, soluţii la criza financiară care poate lovi şi o orchestră de anvergura şi prestanţa nestematei din coroana olandeză. A fost ultimul interviu al acestui Festival. Al douăzecişipatrulea.

 

  • Luat pe sus de Mahler-ul 2 olimpian al lui Pappano cu Santa Cecilia, văd că nu am rezervat nici măcar un rând pentru recitalul prea frumoasei Kristine Opolais, Tatiana şi Rusalka desculţă, sensibilă şi fremătând în nostalgice romanţe de Ceaikovski şi Rachmaninov. Consider Apele primăverii vârful după-amiezei cu ea, pe când afară alte ape din alt anotimp deveneau anacronice.

Comentarii

  1. Răspunde

    Am venit în Capitală pentru penultima zi a Festivalului. Am fost la Auditorium pentru minunatul The Shubert Ensemble of London și m-a uimit, din nou, sala plină cel mult pe jumătate (ca și la Arc Ensemble, ca și la London Chamber Orchestra). Am intrat la 16:00 la Ateneul Român pentru Mahler Chamber Orchestra și Patricia Kopatchinskaja și m-am bucurat de pagini care se cântă mult prea rar în țara noastră. Dar punctul forte al zilei a fost concertul de excepție al Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam de la Sala Mare a Palatului. Mi-am dat seama de la primele acorduri din Haydn că Daniele Gatti va oferi altceva și pentru știuta, iubita și capricioasa simfonie a patra de Mahler. Și așteptările mi-au fost confirmate pe deplin: am avut parte de un tempo mai lent, cu planuri lucrate delicat, cu accente diafane, celeste aproape, cu umorul adiacent unor pasaje împins discret în spate pentru reliefarea mai eficientă a senzației de eter muzical, de muzică a sferelor. Cu adevărat splendid, cu adevărat magnific! Atâta forță a avut Daniele Gatti în vârful baghetei sale, în toată ființa sa, că nu numai orchestra i s-a supus magistral, dar până și publicul a fost transportat fără drept de apel în acest vehicul aerian către lumea interioară a lui Gustav Mahler. Am stat la coadă la autografe, am scris cu pixul pe pagina din ziarul Festivalului dedicată acestui concert: „The best Mahler 4 in my life! Thank you, Maestro!” Când am ajuns în fața lui i-am întins ziarul. A citit cuvintele mele, a ridicat ochii zâmbind încântat și a spus: „Really? O, thank you very much! Grazie!”, după care mi-a acordat autograful solicitat. Și acum, la două zile după concert, pot să spun același lucru: „Într-adevăr, a fost de departe cel mai bun Mahler patru din viața mea de meloman, stimate Maestre! ”
    Domnule Constantinescu, abia aștept să citesc interviul cu Daniele Gatti, chiar dacă va fi să aștept până la viitoarea Dvs. carte despre Festivalul Enescu și vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut, împreună cu echipa, în acest septembrie 2017.

    • Răspunde

      Ce frumos ati scris! Eu multumesc pentru povestea impartasita. Inainte de a-l citi, veti vedea interviul cu Daniele Gatti la TVR3, in perioada urmatoare. Va multumesc si in numele colegilor mei!

  2. Răspunde

    Ce scandal a fost anul trecut cînd Vali Vijelie a filmat un videoclip la Conservator! Nu că aș fi un fan al manelelor (de fapt nu le suport), dar o așa ipocrizie din partea „elitei” culturale românești frizează prostia. Dacă respectiva producție a lui Vali Vijelie s-ar fi desfășurat sub egida lui Jordi Savall, aceasta ar fi fost desigur o mare „onoare” pentru conservatorul bucureștean. Măcar cei „vexați” care au părăsit sala la concertul lui Savall au fost consecvenți cu propriile lor principii, deci nu pot fi acuzați de ipocrizie (ci doar de prostie). Referitor la concertul de cu o seară mai înainte, e trist de auzit un fost virtuoz al gambei în vîrstă de 75 de ani încercînd piese de mare virtuozitate din repertoriul instrumentului. Mai bine se limita la conducerea muzicală. Dar el rămîne unul din marii muzicieni ai vremii noastre, bine că îl avem încă printre noi.

    • Răspunde

      Frumusetea muzicii tine si de polifonia opiniilor pe care le suscita, indiferent de ce se canta in program. Multumim pentru parere.

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.