Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit 24

  • Mi-a părut rău. Bis-ul pe care Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam îl pregătise era, cu adevărat, spectaculos. Când am ajuns la Sala Palatului, tocmai îl repetau şi m-am bucurat ca un copil. Mă tem, însă, că Daniele Gatti s-a supărat puţin pe un public care nu face economie de aplauze, dar nici la bateria telefonului mobil. Acum doi ani, murdăriile din sonorizarea Sălii Palatului au zgâriat un Clair de lune diafan cu aceeaşi orchestră şi Andris Nelsons. Anul acesta, nişte sonerii neobrăzate au pus un bemol pe ultimul concert al ediţiei cu numărul 23 al Festivalului.

 

  • Oameni buni, dirijorul acesta îşi trece toată muzica prin el însuşi, şi-o mestecă înainte de a ridica bagheta şi reuşeşte să poarte toată orchestra înspre acea muchie pe care atârnă la jumătatea drumului între pământ şi altă dimensiune. Gatti-magneticul, Gatti-magicianul e generatorul dinspre care pleacă unde vibratile care îi electrizează pe cei care îi stau în faţă. E aproape sfruntat să îl tragi cu de-a sila înapoi pe pământ, să îl obligi de două ori să lase mâna cu bagheta în jos, pentru că îţi ţârâie tembel parascovenia de telefon. De fiecare dată îmi aduc aminte de Riccardo Muti, în 2001, când am crezut că va coborî de pe podium şi va pleca. Mi-aduc aminte şi în ce hal ne-a bătut obrazul Lawrence Foster la Ateneu, în 2011. Nu vrem să învăţăm această lecţie. Plătim o sală întreagă pentru nepăsarea câtorva. Era ultimul concert al Festivalului. Ne puteam lipsi.

 

  • Ultimul live tv, de asemeni. „Nu mai e uvertura operei Euryanthe, e Egmont”, îmi spune Valentina Băinţan. Scoate vorbele din gură şi înlocuieşte-le cu altele. Apoi se revine la programul iniţial. Weber înapoi în grafic. Am schimbat şi punctul de staţie. Lupt puţin cu tendinţa maxilarelor de a molfăi cuvintele. După peste trei săptămâni de vorbit şi vorbit şi vorbit, deocamdată doar aici se simte puţină oboseală. Mă sprijin, ca de obicei, în r-uri pentru jumătate de secundă de rrrrrrăgaz în plus.

 

  • Îl aud ca prin vis pe Liviu Prunaru în Capriciu românesc pentru vioară şi orchestră de George Enescu. În fapt, mă concentrez pe vorbele de la începutul părţii a doua, după discuţia cu Virgil Ianţu. Am intrat în mod special puţin mai devreme
  • 1. pentru că vreau să îi fac prezentarea care se cuvine acestui mare dirijor care este Daniele Gatti
  • 2. ca să spun pe linişte mulţumesc şi bravo de câte ori trebuie pentru colegii mei, cei care, timp de o lună (pentru noi, Festivalul începe mai devreme), şi-au schimbat aproape complet paradigma de viaţă pentru a face şi a aduce „Enescu” pe post. Televiziunea publică a fost, în continuare, ciupită şi înţepată şi pe faţă şi pe dos. Uneori poate justificat, alteori complet gratuit. Colegii mei, însă, cei care nu se văd, au muncit şi au făcut-o responsabil, creativ şi competent. Confortul pe care ţi-l dă o echipă caldă şi ştiutoare în spate e un dat pe care cel mai bine îl înţeleg cei care fac acelaşi lucru. Drept care m-am şi emoţionat puţin…

 

  • Motorizată ca un bolid de Formula 1. Aşa mi-a sunat Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev. Belicoasă, dar şi glumeaţă, apoi vehementă, trepidantă, asurzitoare. Poate nu şlăgăroasă ca pentru un final de Festival. Bisul ar fi avut aripi de purpură.

 

  • Festivalul s-a terminat. În timpul lui, copilul meu a început şcoala. Vara a întârziat cât să mai asculte Mahler, Şostakovici, Enescu şi Brahms. Ploaia a bătut la uşă, dar n-a rămas peste noapte, iar furtuna anunţată s-a răzgândit pe parcurs. Mergem.

Comentarii

  1. Răspunde

    De peste mari si tari, Va multumesc tuturor din suflet pentru tot ce ati facut pentru noi in aceste zile de festival, in care m-am simtit pentru cateva zile mai aproape de casa si de amintirile din salile de concert ale altor vremuri.

    M-as bucura din suflet daca in lunile urmatoare TVR va retransmite o parte din concertele festivalului, fireste, daca lucrul este posibil.

    Va doresc un an scolar cu succes si cu cat mai multe trairi muzicale
    si sa Va reauzim cu bine la editiile urmatoare ale festivalului, ca si in celelate
    emisiuni muzicale, poate mult prea putine, ale TVR.

  2. Răspunde

    Apropo de telefonul mobil, vreau să vă povestesc ceva de la un concert cu următoarele date:
    Braşov, 28.11.2014/Sala PATRIA 19:00/Orchestra Filarmonicii Braşov/ Dirijor: Ilarion Ionescu-Galaţi/Invitat: Florin Piersic/Asineta Răducan (soprană)
    Mozart – Simfonia nr. 40 în sol minor
    Grieg – Suitele „Peer Gynt”
    Maestrul Florin Piersic, înainte de a începe „Peer Gynt” (părți din suite alternând cu recitări „pe de rost” din Ibsen!), a ținut să atragă atenția publicului că adesea, deși se anunță în difuzoare să fie închise telefoanele mobile, tot se mai găsește cineva care e convins că telefonul lui e închis, dar de fapt nu e așa. „Prin urmare, eu vă rog, dragi ascultători, să ne verificăm acum telefoanele mobile, să fim siguri că ne vom bucura pe deplin de Grieg și de Ibsen”, a ținut să spună marele nostru actor (citat cu aproximație). Credeam că mesajul e direct și clar ca lumina zilei și că nu are cum să mai sune un telefon în sala Patria în urma acestui demers personal, făcut cu umor și din toată inima. Și totuși, da, ați ghicit, a sunat un telefon mobil în timpul lui „Peer Gynt”, a sunat cu atât mai strident cu cât nimeni nu se aștepta la așa ceva.
    Eu cred că programul de sală ar trebui să cuprindă și sfaturi despre cum să ne comportam într-o sală de concert. O pagină cu un îndrumar despre cum să ne bucurăm de muzică și despre cum să respectăm dialogul tainic, vraja dintre scenă și sală. Dacă tot am avut la Sala Palatului un ecran atât de mare și de frumos colorat, s-ar fi putut proiecta pe el și un text referitor la telefoane, accente de tuse, aplauze între părți sau vorbitul cu voce tare. În opinia mea TVR ar fi putut să facă mai mult în această direcție difuzând, măcar pe durata Festivalului, mesaje de interes public altele decât „Pentru o viață sănătoasă consumați zilnic fructe și legume”.
    Indiferent de impresia de zădărnicie care vă cuprinde poate uneori, eu cred că e bine să repetați, domnule Constantinescu, aceste îndemnuri la firesc și la respect față de actul de cultură ori de câte ori aveți ocazia.
    Vă mulțumesc, vă doresc succes la scoală și sper să-mi dați și mie un autograf pe cartea Dvs. despre Festival apărută la editura Humanitas!

  3. Răspunde

    Excelent, Marius Constantinescu! Si sa privim acum înainte catre urmatoarea editie peste doi ani, cand copill care e acum pe-ntîia poate va fi si el deja în public.

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.