Povestea operei Oedipe

 „Ar fi banal să spun că m-am pus pe treabă când, în realitate, m-am năpustit asupra ei! Eram, literalmente, posedat. Un asemenea subiect! Să abordezi pieptiş antichitatea, în ceea ce are ea mai splendid, mai legendar şi, în acelaşi timp, mai omenesc…”, povestea Enescu despre modul său de lucru la Oedipe.

Aproape 10 de ani a lucrat la această tragedie; în 1910, după ce a mers la Oedip Rege jucat pe scena Comediei Franceze din Paris, Enescu şi-a dat seama că Oedipe va fi „acea” lucrare asupra căreia îşi va dedica următorii ani.

Între concerte, turnee, drumuri chinuitor de lungi cu trenul sau cu vaporul, muzicianul scria, tăia, adnota sau „mâzgâlea” până găsea formula potrivită care să exprime, în final, „confesiunea muzicianului”, după cum preciza Viorel Cosma. „A purtat în sine acest subiect, dăltuindu-l cu migală, până ce a avut conştiinţa că monumentul sculptat de el era desăvârşit. Câţi creatori au putut răbda atâta vreme obsesia unui gând?”, se întreba muzicologul român.

Dedicată soţiei sale Maria Tescanu Rosetti, opera a fost terminată chiar la conacul Mărucăi din Tescani, într-un pavilion de vară. Pe 13 martie 1936, Opera din Paris urma să găzduiască premiera.

oedipe afis

Oedipe era aşteptat de toată lumea artistică; Jacques Rouché, directorul Operei pariziene, a fost unul dintre susţinătorii compozitorului, iar pentru marea premieră au lucrat peste 350 de oameni. Rolul principal urma să fie interpretat de André Pernet.

Oedipe urma să fie transmis şi la posturile de radio româneşti, iar primele impresii au venit cu câteva zile înainte de premieră, când Opera a organizat repetiţia generală, invitând jurnalişti şi personalităţi. „Oedipe este un spectacol emoţionant şi magnific”, scria Robert Dezarnaux cu o zi înaintea premierei în publicaţia La Musique.

„Un asemenea subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine”, i se confesa Enescu lui Bernard Gavoty.

Ohanesian_1

„Datorită lui George Enescu – scria Henri Malherbe – România nu mai are nimic de invidiat, chiar din punctul de vedere al spiritului celor mai însemnate popoare”, consemna autorul George Bălan. („George Enescu”, editura Tineretului, 1963)

Peste 20 de ani, cu ocazia primului Festival Enescu, Oedipe ajunge la Bucureşti. Punerea în scenă va rămâne una de referinţă în istoria tragediei. În echipa care a lucrat la realizarea spectacolului s-au aflat remarcabilii Constantin Silvestri (dirijor), Jean Rânzescu (a semnat regia), maestrul de cor a fost Gheorghe Kublin, coregrafia a aparţinut lui Gelu Matei, decorurile au fost făcute sub supravegherea lui Roland Laub, iar costumele de Ofelia Tutoveanu.

Bineînţeles, succesul premierei româneşti s-a datorat mai ales vocilor care au dat viaţă tragediei antice. Pentru David Ohanesian, rolul a devenit un punct de turnură în cariera sa şi un punct de referinţă în istoria operei româneşti.

„Sunt fericit că m-am născut să cânt. Şi în special Oedipe, o capodoperă a secolului XX. Spectacol care a cunoscut succesuri în multe capitale ale Europei şi care a dus arta interpretativă românească în multe colţuri ale lumii”, spunea baritonul într-un interviu pentru Televiziunea Română.

El a interpretat acest rol timp de 30 de ani (un record în lumea operei), iar muzicologul Viorel Cosma spunea că Ohanesian nu a reuşit să schimbe doar locul operei Oedipe în ierarhia capodoperelor din secolul al XX-lea, ci chiar destinul creatorului său, George Enescu.

„Un monument în faţa căruia trebuie să te descoperi” (Bernard Gavoty)

Dar succesul spectacolului s-a „rasfrânt” într-un mod diferit; autorităţile comuniste au văzut montarea Oedipe „mistică”, iar spectacolul a fost retras după şase reprezentaţii. Dar treptat, de-a lungul anilor, Oedip va rămâne una dintre lucrările enesciene care va fi montată periodic în cadrul ediţiilor Festivalului.

Comentarii

Scrie ceva frumos

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.