loader
Foto

Galerie foto

“Călătorie cu gust”: Vârful 12 Apostoli din Munții Călimani | VIDEO

Sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17:00, ajungem pe Vârful 12 Apostoli din Călimani, cei mai tineri munți vulcanici din țară, și gătim o zacuscă de pește la păstrăvăria lui Andrei Chirilă.

 

Raluca Aftene

În urmă cu milioane și milioane de ani, spațiul în care ne aflăm acum, era unul fierbinte: Munții Călimani, cei mai tineri munți ai României.

În timpul erupțiilor vulcanice, bucăți uriașe de rocă și lavă erau aruncate în afara craterului. În timp, natura le-a modelat în forme stranii, dând naștere unui peisaj inedit. Aceste stânci ciudate formează Rezervația geologică și peisagistică 12 Apostoli.

(w882) “Călăt

Pornim spre vârful 12 Apostoli alături de Liviu Huțanu. Liviu face parte din echipa care administrează Parcul Național Călimani și cunoaște toate potecile, de la cele mai prietenoase, la cele mai aventuroase. Am ales un traseu de o oră și jumătate, ce leagă Schitul 12 Apostoli din comuna Dorna Candrenilor de rezervația aflată la altitudinea de 1760 de metri.

(w882) “Călăt

Mii de turiști urcă în fiecare an aici, atrași de spectacolul naturii, dar și de legendele haiducești legate de cei 12 Apostoli.

(w882) “Călăt

După cum călătorului îi șade bine cu drumul și bucătarului în restaurant, în această ediție gătim o zacuscă de pește aromată și gustoasă, la păstrăvăria lui Andrei Chirilă. Andrei este un bucătar priceput, un antreprenor cu viziune și foarte mult curaj și președintele Asociației Țara Dornelor, care promovează ecoturismul în zonă și mișcarea în natură.

 

Vă invităm să revedeți această ediție, sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

***

Realizator: Raluca Aftene

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

 
Maurice Ravel și George Enescu - aniversați în evenimente memorabile, astăzi, la Festivalul „Enescu”

Pe  15 septembrie , publicul Festivalului Internațional „George Enescu” va descoperi două universuri sonore complementare, de început de secol ...

Bach și breakdance, capodopere romantice și experiențe imersive inspirate de Klimt, azi, la „Festivalul Enescu”

Joi, 11 septembrie 2025, Festivalul Internațional „George Enescu” propune trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate artistică și ...

O zi a expresiilor complementare, astăzi la Festivalul „Enescu”

Ziua de 10 septembrie la Festivalul „Enescu” trasează un arc sonor spectaculos între vitalitate și libertatea improvizației, cu reflecția în ...