Într-o lume în continuă schimbare, cuvinte precum "caia", "darac", "meliţă", "poloboc", "şindrilă" sau "ştează" evocă o eră în care meșteșugurile tradiționale constituiau temelia vieții rurale din Moldova.
Aceste termeni, astăzi uitati de mulți, ne amintesc de abilitățile țăranilor care, cu pricepere și dăruire, au păstrat vii tradiții care acum sunt pe cale de dispariție.
.
Meșteșugurile precum potcovăria, șindrilarul sau scărmănătorul sunt amenințate de modernitate. Ajungând să compare viața de altădată cu prezentul, povestea unui bunic din Corbasca devine emblematică pentru această situație. Încă mânuind ciocanul și nicovala la fel ca în tinerețe, el rememorează vremuri în care curtea sa era populată de cai și căruțe, imagini ce contrastează cu realitatea actuală, unde potcoavele chinezești ieftine au invadat piața.
.
Declinul acestor meșteșuguri nu este doar o pierdere economică, ci și una culturală. Fiecare meșteșug în parte poartă cu sine o poveste, un mod de a interacționa cu natura și cu comunitatea. Din păcate, tineretul se îndreaptă spre alte ocupații, iar puținii meșteșugari rămași se transformă în muzee ambulante, purtând cu ei tradiții demult apuse.
Este esențial ca societatea să recunoască valoarea acestor meșteșuguri și să depună eforturi pentru a le conserva. Încurajarea tinerilor să învețe aceste abilități poate contribui la revitalizarea lor, asigurând astfel perpetuarea unei părți din patrimoniul cultural al Moldovei. Astfel, să ne amintim de expresia "bate fierul cât e cald" nu doar ca un principiu practic, ci și ca un îndemn la acțiune pentru salvarea meșteșugurilor apuse.
