loader
Foto

Festivalul „Enescu”: Academy of St. Martin in the Fields și violonistul Nikolaj Szeps-Znaider, concert extraordinar

Săptămâna aceasta, TVR Cultural a redifuzat concertele extraordinare susținute de Orchestra Filarmonică din Rotterdam, Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra de Stat din Atena și Academy of St. Martin in the Fields.

 

Concertele au fost susținute în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” - ediția 2021.

Luni, 13 martie, de la ora 16.01, TVR Cultural a transmis concertul susținut de Orchestra Filarmonică din Rotterdam, sub bagheta dirijorului Lahav Shani, acompaniată de Gil Shaham la vioară.

Repertoriul: Johannes Brahms - Concertul în Re Major pentru vioară și orchestră op. 77, P.I. Ceaikovski - Simfonia nr. 5 în Mi Minor op. 64.

Orchestra Filarmonică din Rotterdam, fondată în 1918, este considerată una dintre cele mai importante orchestre europene. De la înregistrările inovatoare cu lucrări de Mahler cu Eduard Flipse (dirijor al orchestrei începând din anii 1930) în anii 1950, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam a realizat un număr mare de înregistrări apreciate de critici, se arată în prezentarea publicată pe site-ul Festivalului „Enescu”.

Violonistul Gil Shaham, câștigător al Premiului Grammy, este căutat în întreaga lume pentru concerte cu orchestre și dirijori importanți din toată lumea.

Gil Shaham a primit o bursă Avery Fisher pentru carieră în 1990, iar în 2008 a primit râvnitul premiu Avery Fisher. În 2012, a fost numit „Instrumentistul Anului” de Musical America. Cântă pe vioara Stradivarius „Contesa Polignac” din 1699, potrivit prezentării publicate pe pagina Festivalului „Enescu”.

(w882) Gil Shaham

Gil Shaham. Sursă imagine: Captură video YouTube Festivalul „Enescu”

Marți, 14 martie, de la ora 16.00, TVR Cultural a transmis concertul susținut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen, dirijat de Jérémie Rhorer, împreună cu soprana Diana Damrau.

Repertoriul: Richard Strauss - Metamorfoze, Studiu pentru 23 de coarde solo (TrV 290, AV 142),  Richard Strauss - „Das Rosenband” Op. 36/1; „Ständchen” Op. 17/2; „Freundliche Vision”, Op. 48/1; „Wiegenlied” Op. 41/1; „Allerseelen” Op. 10/8 ; „Zueignung” Op. 10/1, P.I. Ceaikovski - Simfonia nr. 3 în Re Major op. 29, Poloneză.

Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen a fost înființată în 1980, ca un ansamblu pentru studenții la Muzică - „Kammerorchester der Jungen Deutschen Philharmonie”. În următorii trei ani, Orchestra a lucrat la programul său artistic, devenind o prezență constantă pe scenele lumii.

Soprana Diana Damrau cântă de două decenii pe scena mondială de operă și concert. Repertoriul său vast acoperă atât rolurile de soprană lirică, cât și rolurile de coloratură, inclusiv rolurile principale în „Lucia di Lammermoor” (La Scala, Opera de Stat din Bavaria, Metropolitan Opera, Royal Opera House), „Manon” (Opera de Stat din Viena, Metropolitan Opera) și „La Traviata” (La Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opera Națională din Paris și Opera de Stat din Bavaria), precum și rolul Regina nopții în „Flautul Fermecat” (Metropolitan Opera, Festivalul de la Salzburg, Opera de Stat din Viena, Royal Opera House, Opera de Stat din Bavaria).

Diana Damrau este Kammersängerin a Operei de Stat Bavareze (2007) și deținătoare a Ordinului Bavarian Maximilian pentru Știință și Artă (2010) și crucea Ordinului de Merit a Republicii Federale Germane (2021).

Miercuri, 15 martie, de la ora 16.00, TVR Cultural a redifuzat concertul susținut de Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta dirijorului Edward Gardner, împreună cu muziciana Patricia Kopatchinskaja (vioară).

Repertoriul: Michael Tippett - Dansuri rituale din opera „Căsătoria de vară”, George Enescu - Sonata nr. 3 pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc” (aranjament pentru vioară și orchestră de Valentin Doni), Edward Elgar - Variațiunile Enigma, Enescu - Rapsodia română în La Major op. 11 nr. 1.

(w882) London Phi

LPO. Sursă imagine: Captură video Festivalul Enescu

Orchestra Filarmonică din Londra, fondată în 1932 de Sir Thomas Beecham, este una dintre cele mai bune orchestre de pe scena internațională. Muzicienii susțin concerte sold-out în toată lumea, transmit spectacole și la televiziune și au înregistrat, de-a lungul timpului, inclusiv coloane sonore pentru filme, precum celebra trilogie „Stăpânul Inelelor”.

Din 2005, Orchestra Filarmonică din Londra și-a lansat propria casă de discuri, iar în perioada pandemiei a transmis peste o sută de videoclipuri cu spectacole, potrivit prezentării LPO de pe site-ul Festivalului „Enescu”.

Patricia Kopatchinskaja este o violonistă lăudată pentru abordările sale unice. În The Times, în 2019, interpretarea muzicienei era descrisă astfel: „Kopatchinskaja a fost ca o pisică tachinând un fluture, mereu pregătită să sară la o propoziție tranzitorie, indiferent dacă răspundea primelor viori sau dacă era într-un duet cu un clarinet plin de viață. Cartea ei de vizită a devenit transformarea familiarului în străin”.

(w882) Patricia K

Patricia Kopatchinskaja. Sursă imagine: Captură video Festivalul Enescu

Joi, 16 martie, de la ora 16.00, TVR Cultural a redifuzat concertul susținut de Orchestra de Stat din Atena, dirijată de Stefanos Tsialis, cu muziciana Saskia Giorgini la pian.

Repertoriul:  Nikos Skalkottas - Cinci dansuri grecești – Peloponnisiakos 1 (Ser. I/3) / Epirotikos 1 (Ser. I/4) / Epirotikos 2 (Ser. III/2) / Hostianos (Ser. III/1) / Kleftikos (Ser. III/3), George Enescu - Fantezia pentru pian și orchestră, César Franck - Simfonia în Re Minor.

(w882) Orchestra

Orchestra de Stat din Atena, în concert, la Festivalul Enescu. Sursă: Captură video Youtube

„Enescu este un geniu care, din punctul meu de vedere, merită mult mai multă atenție decât cea de care se bucură în prezent”, spunea dirijorul Stefanos Tsialis, într-un interviu publicat pe site-ul Festivalului „Enescu”.

Tsialis a fost dirijor principal al Orchestrei de Stat din Atena, între 2014 și 2020, iar, în mandatul său, publicul care asista la concertele ansamblului grec a crescut cu 60 la sută. A colaborat cu peste 90 de formații orchestrale, majoritatea din spațiul german. Printre soliștii alături de care s-a aflat pe scenă, numărându-se, de-a lungul anilor, Maxim Vengerov, Martha Argerich, Elisabeth Leonskaja, David Geringas și Pierre-Laurent Aimard.

(w882) Stefanos T

Stefanos Tsialis. Sursă: Captură video Youtube

Pianista Saskia Giorgini este câștigătoare a Concursului Internațional Mozart de la Salzburg, în 2016, unde a obținut și premiul special pentru cea mai bună interpretare a lucrării comandate. Criticii îi descriu tehnica drept „fără greșeală”, „fără cusur”, „o formulare plină de fantezie și muzicalitate pură”.

(w882) Saskia Geo

Saskia Giorgini . Sursă: Festivalul Enescu

Vineri, 17 martie, de la ora 16.00, TVR Cultural a difuzat concertul susținut de Academy of St. Martin in the Fields, împreună cu violonistul Nikolaj Szeps-Znaider.

Repertoriul:  Felix Mendelssohn - Uvertura din „Visul unei nopți de vară”, Georges Bizet - Simfonia în Do Major, Max Bruch - Concertul nr. 1 în Sol Minor pentru vioară și orchestră op. 26.

Academy of St. Martin in the Fields este o renumită orchestră de cameră, fondată în 1958, de Sir Neville Marriner. Este cunoscută, între altele, pentru înregistrarea „Anotimpurilor” de Vivaldi, în 1969, precum și pentru interpretarea coloanei sonore a filmului „Amadeus”, premiat cu Oscar, potrivit prezentării publicate pe site-ul Festivalului „Enescu”.

(w882) Nikolaj Zn

Nikolaj Znaider. Captură video Festivalul „Enescu

Nikolaj Znaider este unul dintre cei mai importanți violoniști la nivel mondial, având o colaborare strânsă cu Orchestra Simfonică din Londra, cu care a înregistrat integrala concertelor pentru vioară de Mozart. The Strad a apreciat: „Poate printre cele mai rafinate sunete de vioară capturate vreodată pe disc”.

El cântă la o vioară „Kreisler” Guarnerius „del Gesu” din 1741, împrumutată de la Teatrul Regal Danez, prin generozitatea Fundațiilor VELUX, Villum Fonden și a Fundației Knud Højgaard.

Nikolaj Szeps-Znaider și-a făcut debutul ca dirijor în 2019, fiind invitat în mod regulat ca dirijor al celor mai importante orchestre din lume, între care Orchestrele Simfonice din Chicago, Cleveland, Montréal, Bamberg și Orchestra Filarmonică Regală din Stockholm, potrivit prezentării publicate pe site-ul Festivalului „Enescu”.

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...