loader
Foto

„Conferințele Ateneului”, cu Ioan Holender și Sever Voinescu, miercuri, la TVR Cultural

Miercuri, 29 martie, TVR Cultural a transmis, în direct, de la Ateneul Român, conferința „Muzica și spectacolul”, susținută de Ioan Holender și Sever Voinescu, la Ateneul Român.

 

Valentina Băințan

De la ora 18.30, telespectatorii au putut urmări în direct interviurile realizate de Valentina Băințan cu oameni de cultură prezenți la eveniment, iar, de la ora 19.00, dialogul dintre Ioan Holender și Sever Voinescu.

Conferința „Muzica și spectacolul” a fost presărată cu momente muzicale susținute de soprana Aida Pascu, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Gabriel Cîțan, din opere semnate de Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski și Vincenzo Bellini.

Ioan Holender, cel mai longeviv director al prestigioasei Opere de Stat din Viena, timp de 19 ani, este cunoscut publicului din România și pentru organizarea, din 2003 până în 2015, a Festivalului Internațional „George Enescu”, al cărui director a fost.

Ioan Holender (n.1935), bariton, impresar artistic și fost director al Operei din Viena, a părăsit România în 1959, emigrând cu familia în Austria, după ce a participat la revolta anti-comunistă a studenților din Timișoara (1956), fiind ulterior exmatriculat.

În 1966, a creat „Agenția de impresariat artistic Holender”, care a devenit faimoasă în lumea artistică, ajutând mulți artiști români să devină cunoscuți pe plan international.

Holender a ocupat funcția de director al Operei de Stat din Viena, fiind cel mai longeviv șef, de la deschiderea instituției, în 1869. Mandatul său a fost prelungit de trei ori, din 1991 până în 2010. În această perioadă, au fost 93 de premiere, 11 milioane de persoane au asistat la spectacole, iar sala a fost ocupată, în medie, în proporție de 96 la sută.

Urmăriți aici dialogul lui Ioan Holender cu Iosif Sava, la „Magia seratelor muzicale”, redifuzat de TVR Cultural în urmă cu două luni.

Partenerul de dialog al lui Ioan Holender a fost Sever Voinescu, redactor-șef al revistei „Dilema veche” și realizator al emisiunii „Europa Christiana” pentru postul Patriarhiei Române, Trinitas TV.

 

 

 
Concursul Internațional „George Enescu” 2026 debutează la Ateneul Român, cu un concert-eveniment sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru

Ediția aniversară a Concursului Internațional „George Enescu” 2026 debutează oficial duminică, 23 august 2026, de la ora 19:00, la Ateneul ...

Șase concerte simfonice excepționale, cu invitați de prim rang ai scenei internaționale și ansambluri orchestrale românești de prestigiu, în programul Concursului „Enescu” 2026

A XX-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care va avea loc în perioada 23 august - 19 septembrie 2026, propune publicului șase ...

819 înscrieri, din 55 de țări, la Concursul Internațional „George Enescu” 2026 – dublu record istoric la ediția aniversară

Ediția aniversară a XX-a Concursului Internațional „George Enescu” stabilește două recorduri istorice: cel mai mare număr de înscrieri și cea mai ...