loader
Foto

Dirijorul Vladimir Jurowski a revenit pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze

Vladimir Jurowski, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, a revenit la București, alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze, pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Cele două evenimente fac parte din seria „Mari orchestre ale lumii” și au avut loc miercuri, 13 septembrie, ora 20:00 și joi, 14 septembrie, ora 19:30, la Sala Mare a Palatului.

 

Evenimentul este desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României și este finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii.

Cu programe ce includ opere de Wagner, Schumann, R. Strauss și Mahler, concertele au oferit două seri încărcate de emoție.

În 13 septembrie, pe scenă a urcat și cunoscutul pianist Yefim Bronfman, alături de care Vladimir Jurowski are la activ numeroase concerte. Preludiul operei „Tristan și Isolda” - de Richard Wagner, Concertul în La minor pentru pian și orchestră - op. 54 - de Robert Schumann și Simfonia nr. 4 în Sol major - de Gustav Mahler, alături de soprana Louise Alder, au fost interpretate de Orchestra Operei de Stat Bavareze.

Cel de-al doilea concert, din 14 septembrie, a avut-o invitată pe violonista Vilde Frang, iar în program au fost prezentate lucrările „White Interment” - de Victoria Poleva, Concertul pentru vioară și orchestră - de Alban Berg și Simfonia Alpilor - op. 64 de Richard Strauss.

În prezent director muzical al Operei de Stat Bavareze, Vladimir Jurowski este un artist ale cărui legături cu Festivalul Internațional „George Enescu” și cu muzica marelui compozitor merg înapoi în timp: începând cu 2005, când a venit pentru prima dată la Festivalul „Enescu”, alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, Vladimir Jurowski s-a implicat activ în valorificarea și susținerea moștenirii muzicale a celui mai mare compozitor român, George Enescu.

După ce a dirijat „Simfonia a treia” a lui George Enescu cu Orchestra Filarmonică din Londra, pe scena Festivalului „Enescu” în 2013, Vladimir Jurowski a interpretat simfonia lui Enescu la Royal Festival Hall din Londra, iar opera „Oedipe” a fost prezentată în deschiderea Festivalului Enescu, ediția 2017.

În perioada 2017 -2021, a fost director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”, fiind un promotor entuziast al muzicii enesciene în spațiul internațional.

(w882)

Sursă foto: Festivalul „Enescu” - Andrada Pavel

Limbajul lui Enescu este într-atât de complex, încât presupune un public special, un public iniţiat, capabil să desluşească acest limbaj. Muzica lui Enescu nu este deloc simplă - desigur există şi lucrări mai populare, cum sunt Rapsodiile Române, care se cântă pretutindeni în lume.

Sunt şi ele lucrări frumoase, dar adevărata muzică a lui Enescu, muzica pentru care vibra - şi mă gândesc la capodopere precum Oedipe sau Simfoniile a II-a şi a III-a, Vox Maris şi altele - este extrem de complexă, deloc uşor de interpretat şi nici de înţeles. Aceste lucrări trebuie ascultate de mai multe ori şi abia atunci, încet, încet devin accesibile publicului. De aceea este nevoie ca aceste compoziţii să fie prezentate mai des”, spunea Vladimir Jurowski despre muzica lui George Enescu.

Vladimir Jurowski s-a născut la Moscova, unde a studiat Conservatorul, continuând apoi studiile la Berlin și Dresda. Debutul său internațional a avut loc în 1995, la Festivalul Wexford, unde a dirijat opera „Noapte de mai”, de Rimski-Korsakov. În același an, a ajuns și pe scena celebrei Royal Opera House din Londra, unde a dirijat „Nabucco”, de Verdi.

De atunci, au urmat numeroase apariții pe cele mai mari scene ale lumii precum New York Metropolitan Opera, La Scala din Milano, Opera din Paris, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Opera de Stat din Dresda. A fost dirijorul principal al Orchestrei Operei Comice din Berlin (1997 - 2001), director muzical al Festivalului Glyndebourne din Marea Britanie (2001 - 2012), director artistic al Festivalului Internațional George Enescu (2017 - 2021), director artistic al Orchestrei Academice de Stat a Federației Ruse „Evgeny Svetlanov" (2011–2021) și dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra (2007 - 2021), unde deține și azi titlul de dirijor emerit.

În prezent, este dirijor principal și director artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, director muzical al Operei de Stat Bavareze și artist principal al Orchestra of the Age of Enlightenment din Londra.

(w882) Vladimir J

Foto: Simon Pauly

---

Sursă foto main: Festivalul „Enescu” - Cătălina Filip

---

Despre Festivalul Internațional „George Enescu”

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu anul 1958.

Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema acestei ediții este „Generozitate prin muzică”|„Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe site-ul Festivalului „Enescu”, aici.

Biletele se pot achiziționa din platforma Eventim, aici.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii.


Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction


Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București


Sponsori principali: Rompetrol, BRD - Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L'Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti; Ministerul Antreprenoriatului si Turismului
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center

Partener de mobilitate: Blue
Partener de vizibilitate:
Xiaomi România

Parteneri media principali:
Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...