loader

Jurnalul Cultural

Jurnalul Cultural, prezentat de Bogdan Stănescu, este difuzat la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 21.00. În reluare, în fiecare dimineață, de la ora 07.00.

 

Galerie foto

 

Bogdan Stănescu

Sub sloganul „Să știm. Să fim”, Jurnalul Cultural este singura emisiune informativă TV din România care le aduce telespectatorilor cele mai importante știri din domeniul cultural, le face cunoștință cu noile voci și viziuni artistice și îi invită la cele mai îndrăznețe spectacole și expoziții.

Gazdele Jurnalului Cultural sunt Bogdan Stănescu, jurnalist cu o experiență de peste 30 de ani în televiziune și profesor asociat la Catedrele de Engleză şi Italiană ale Universităţii din Bucureşti, dar și Magda Stanciu și Andreea Seba.

Producătoare: Mimi Necula și Ioana Mureșan.

ARTICOLE ASOCIATE

Republica Moldova, invitată de onoare la Bookfest 2024. Ambasadorul Victor Chirilă, la „Jurnalul Cultural”: Deși locuim în două state diferite, avem aceeași patrie, care se numește limba română | VIDEO

Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a arătat, la „Jurnalul Cultural”, că „fără limba ...

„Luna Brâncuși”, la Galeriile de Artă ale Academiei Române și Galeria Simeza din București. Programul expozițiilor | VIDEO

În luna februarie, la Galeriile de Artă ale Academiei Române și Galeria Simeza din București, iubitorii de artă pot ...

Prietenii TVR Cultural au acces liber la cele mai frumoase spectacole

Participă la concursul derulat pe pagina oficială de Facebook a postului TVR Cultural şi poţi câştiga o invitaţie ...

Destinul familiei regizorului Cristian Mungiu, schimbat de istorie într-o singură zi | VIDEO

Printre momentele decisive subliniate în volumul publicat de regizorul Cristian Mungiu revedem o dată istorică, 28 ...

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, despre Milan Kundera: A lăsat ideea că a scrie este o artă. Viața este „ușurătatea ființei” sau „sărbătoarea neînsemnătății” | VIDEO

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, care a tradus în limba română „Sărbătoarea neînsemnătății”, ultimul roman al lui ...

Premiile „Ficțiunea”, care răsplătesc sincretismul în creație, decernate recent. Mircea Cărtărescu, premiat pentru „Theodoros”: Am mari așteptări în privința acestui roman | VIDEO

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost premiat pentru cel mai bun personaj literar din 2022,  în cadrul Galei ...

Opt săptămâni de muzică clasică, la Ateneul Român: Festivalul Internațional „Vară Magică” a început în 5 iulie, la București | VIDEO

Între 5 iulie și 23 august, în fiecare zi de miercuri, de la 19.30, melomanii pot asculta concerte extraordinare de ...

Baritonul Mihai Damian, câștigătorul Concursului Internațional de Canto, răsplătit cu Premiul TVR Cultural. Gala, difuzată în 27 iunie, la TVR Cultural | VIDEO

Telespectatorii TVR Cultural au putut urmări, în 26 iunie, dialogul baritonului Mihai Damian, câștigătorul ...

Bogdan Stănescu: Să ne uităm la TVR Cultural şi vom afla ce ne poate interesa în domeniul culturii

Bogdan Stănescu ne întâmpină, de luni până vineri, de la ora 21:00, la singura emisiune care le aduce ...

Piesa autobiografică „Ultima cafea cu Iuliu Maniu”, jucată la TNB | VIDEO

Piesa autobiografică „Ultima cafea cu Iuliu Maniu”, a dramaturgului Dinu Grigorescu, fiul secretarului lui Iuliu ...

Tânărul pianist Nicon Mladin, recital impresionant la Ateneu | VIDEO

Tânărul pianist Nicon Mladin, masterand al Universității de Muzică și Arte din Viena, la clasa prof. Jasminka ...

Discuție la „Jurnal Cultural”: De ce nu consumă românii cultură? | VIDEO

Directoarea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală a explicat, la Jurnalul Cultural, datele ...

Despre memoria lui Iuliu Maniu, cu președintele Fundației Coposu, la TVR Cultural | VIDEO

Președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, Ion Andrei Gherasim, a vorbit, la Jurnalul Cultural, despre ...

Începe cea de-a 11-a ediție „Art Safari”, la Palatul Dacia din București | VIDEO

Între 10 februarie și 14 mai, în Capitală, are loc cea de-a 11-a ediție a seriei de evenimente culturale „Art ...