loader

Natură şi aventură

În fiecare duminică, de la ora 10:30, la TVR 2, călătorim prin munţi şi văi şi luptăm pentru respectarea şi conservarea mediului înconjurător. Alpinismul, speologia, pescuitul, vânătoarea şi observaţia de animale sunt mijloacele prin care natura sălbatică a României este explorată de echipa emisiunii "Natură şi aventură".

 

Galerie foto

 

Având ca sursă de inspiraţie producţii de notorietate difuzate pe posturile National Geographic şi Discovery, presupune mijloace tehnice complexe şi folosirea unor echipamente speciale, multă muncă pe teren, dar şi multe ore de montaj şi, nu în ultimul rând, o echipă antrenată pentru situaţii neprevăzute.

În timpul incursiunilor în intimitatea naturii, surprizele sunt des întâlnite: o  avalanşă, o căzătură neplanificată în râu sau o altă în apele îngheţate ale unui lac, un zbor cu parapanta plin de emoţii, o escaladare dificilă a unui perete de stâncă sau gheaţă. "Nu putem lucra cu orice cameraman, de exemplu cu unul care are rău de înalţime. Dacă se întâmplă, totuşi, ca un cameraman să nu poată ajunge în anumite locuri, atunci filmăm noi", povestesc realizatorii TVR Cluj Dan Păvăloiu şi Dan Curean. "Depindem de vreme, aşa că uneori reuşim să facem un episod în trei zile, alteori ne ia o săptămână, iar câteodată se întâmplă sa ne întoarcem cu mâna goală. Apoi urmează orele de vizionare şi vreo 16 ore de montaj", adaugă cei doi.

Traseele echipei prin ţară sunt marcate la tot pasul şi de probleme ecologice precum deşeurile lăsate la întâmplare sau defrişările necontrolate. Săptămână de săptămână sunt repetate îndemnuri pentru respectarea şi conservarea mediului înconjurător. De altfel, cea mai importantă distincţie din palmaresul emisiunii  este Premiul special pentru Protecţia naturii, obţinut la Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi SIMFEST 2006, pentru producţia "În căutarea cerbilor".

Puteți urmări emisiunea și pe TVR+ .

ARTICOLE ASOCIATE

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

"20 de ani de Natură și aventură” | VIDEO

publicat: vineri, 14 aprilie 2023

Descoperim natura sălbatică a României în ediția emisiunii „Natură și aventură”, transmisă de TVR 2, duminică, 16 ...