loader
Foto

„Iașii marilor iubiri”: Adrian Christescu în „Second Life” | VIDEO

La „Iașii marilor iubiri”, în ediția de marți, 6 februarie, de la ora 18.30, vă prezentăm portretul unui scriitor ieșean prin adopție.

 

Oana Lazăr
Iașii marilor iubiri

„Cine-i Christescu ăsta şi cu ce se ocupă? Unii spun că e negustor, alții că e editor, alții își dau cuvântul că i-au citit cărțile şi că s-au amuzat copios, fiindcă scrie despre lumea în care trăim şi oamenii pe care i-am întâlnit..."

Abia după 40 de ani s-a apucat de scris, fiindcă abia atunci trăise destulă viață de povestit. Adrian Christescu spune ce crede, asumat şi franc. Dragoste şi spaţiu locativ - e titlul piesei sale de teatru (cu care a avut succes şi premii), dar poate fi şi pilda unui ieșean prin adopție, care spune că orașul acesta e o minune în sine şi de la sine, fără durata tristelor guvernări vremelnice. E orașul pe care îl admir, îl iubesc, mi-e drag, mă enervează cumplit, dar până la urmă e al meu. Nu e acasă, dar e al meu."

Realizator: Oana Lazăr

 
Maurice Ravel și George Enescu - aniversați în evenimente memorabile, astăzi, la Festivalul „Enescu”

Pe  15 septembrie , publicul Festivalului Internațional „George Enescu” va descoperi două universuri sonore complementare, de început de secol ...

Bach și breakdance, capodopere romantice și experiențe imersive inspirate de Klimt, azi, la „Festivalul Enescu”

Joi, 11 septembrie 2025, Festivalul Internațional „George Enescu” propune trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate artistică și ...

O zi a expresiilor complementare, astăzi la Festivalul „Enescu”

Ziua de 10 septembrie la Festivalul „Enescu” trasează un arc sonor spectaculos între vitalitate și libertatea improvizației, cu reflecția în ...