loader
Foto

Galerie foto

Actorul Vlad Logigan, la „Interviurile TVR Cultural”: Eu sunt foarte cameleonic. Am jucat şi copii, şi criminali cu sânge rece, şi poet nebun, am jucat şi femei | VIDEO

Actorul Vlad Logigan a fost invitatul jurnalistei Ioana Pavel la „Interviurile TVR Cultural” de sâmbătă, 8 iunie.

 

Ioana Pavel
Interviurile TVR Cultural

Vlad Logigan a jucat pe scena celor mai importante teatre din Bucureşti, de la Odeon şi Metropolis, până la Comedie şi Bulandra. În prezent, este actor la Teatrul Mic, unde are roluri dificile şi iubite de public.

Vlad Logigan este născut la Iaşi şi este absolvent al UNATC, la clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag.

La „Interviurile TVR Cultural”, actorul i-a povestit Ioanei Pavel cum s-a născut dragostea lui pentru teatru şi ce înseamnă să fii pe scenă încă din copilărie.

„Prima întânire cu teatrul nu o mai ţin minte. Era ceva prin clasa a IV-a. Era o inspecţie la ora de franceză, veniseră nişte inspectori şi era o serbare pregătită – copiii la tablă. Spuneam o strofă, ceva, în franceză, cântam un cântecel, mai ieşea unul în faţă. Şi, la un moment dat, unul dintre copii a sărit în faţa celorlalţi şi a început să îi dirijeze, că nu era cum repetaseră. Se lălăia cântecul. Copilul ăla eram eu şi i-au transmis mamei să mă dea la teatru. Aşa am început să merg la Cercul de Teatru de la Palatul Coppiilor din Iaşi”, și-a amintit Vlad Logigan.

Actorul a mai mărturisit, în interviul acordat Ioanei Pavel, că „eu sunt foarte cameleonic. Am şi primit roluri. Am jucat şi copii, şi criminali cu sânge rece, şi poet nebun, am jucat şi femei. Aşa a fost şi mă bucur că a fost aşa”.

*** La „Interviurile TVR Cultural”, Ioana Pavel îi invită pe telespectatori în lumea artiștilor - cum au ales scena, cine le-a îndrumat primii paşi şi ce înseamnă perseverenţa în cariera lor. Emisiunea este difuzată sâmbăta, de la ora 22.30.

Echipa

Realizator: loana Pavel

Imagine: George Păduraru şi Mihai Buzura

Montaj: Cristiana Dragomir

Producător: Aimee D'Albon

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...