loader
Foto

Galerie foto

La Bilca, în nordul Moldovei

Îl cunoaștem pe Iosif Cârstan sau Tucu, salvatorul căsuțelor bucovinene, cel care a contribuit la renașterea satului de odinioară. A salvat de la distrugere câteva case bătrânești și viseasă să facă acasă la el un muzeu viu, unde oaspeții să descopere atât arhitectura veche a Bucovinei, cât și meșteșugurile și gusturile de altădată.

 

Raluca Aftene
Descriptio Moldaviae

Țucu ne primește în gospodăria lui din comuna suceveană Bilca, un loc unde a renăscut satul de odinioară.

(w882)

Trei case din lemn vechi de peste un secol și un atelier de făcut draniță compun decorul în care vom găti o tocană de cartofi și afumătură, mâncarea pe care a făcut-o prima oară când era băiețandru și mama l-a trimis mai devreme acasă de la câmp, să pregătească ceva pentru când întreaga familie se va întoarce ostenită si flămândă.

(w882)

Ne-a arătat cum se face tocana povestind între timp despre frații lui, zece la număr, și despre mămăliga imensă pe care o făcea mama ca să ajungă la toți, despre cele peste 100 de case bătrânești salvate de la demolare și relocate prin Ambulanța Căsuțelor Bucovinene, dar și despre alte proiecte menite să revitalizeze universul țărănesc autentic pe care Iosif Cârstean îl consideră a fi esența si sufletul Bucovinei.

(w882)

TVR 3 redifuzează sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10:30, această ediție a emisiunii „Descriptio Moldaviae”.

***

Producător: Raluca Aftene

***

Sursa foto: Arhiva emisiunii „Descriptio Moldaviae”/Raluca Aftene

 
Maurice Ravel și George Enescu - aniversați în evenimente memorabile, astăzi, la Festivalul „Enescu”

Pe  15 septembrie , publicul Festivalului Internațional „George Enescu” va descoperi două universuri sonore complementare, de început de secol ...

Bach și breakdance, capodopere romantice și experiențe imersive inspirate de Klimt, azi, la „Festivalul Enescu”

Joi, 11 septembrie 2025, Festivalul Internațional „George Enescu” propune trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate artistică și ...

O zi a expresiilor complementare, astăzi la Festivalul „Enescu”

Ziua de 10 septembrie la Festivalul „Enescu” trasează un arc sonor spectaculos între vitalitate și libertatea improvizației, cu reflecția în ...