loader
Foto

Ion Bogdan Lefter, la „Mic dejun cu un campion”: Subiectul lecturii este delicat în epoca Internetului şi a predominanţei vizualului asupra textului| VIDEO

În săptămâna 22-28 mai, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Dinu Flămând, Raluca Radu, Dumitru Prunariu, Gabriel Toncian și Mircia Dumitrescu.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Mic dejun”

Dinu Flămând – scriitor și jurnalist

  • Luni, 22 mai, ora 10.00

Am plecat din România când n-am mai găsit niciun motiv să mă stimez”, spunea Dinu Flămând - poet, eseist, traducător, diplomat, jurnalist şi comentator politic, care a petrecut 20 de ani la microfonul Radio France International.

Rămâne ca literatura română să îi recupereze complet poezia, eseurile şi traducerile. Este mereu pe drum, tentând nu o dată soarta, care, generoasă, i-a creat o multitudine de oportunităţi la care, în mod normal, nu s-ar fi gândit.

Dar numai cine nu riscă, nu câştigă, nu-i aşa? Este un principiu pe care Dinu Flămând l-a aplicat atât vieţii sale personale, cât şi activităţii de scriitor şi traducător.

Sunt oameni care recuperează valorile pe cont propriu. Suntem într-o perioadă în care profesionalismul celor educaţi este pus la îndoială, dar hazardul va aranja curând lucrurile şi curând va fi la modă să fii foarte competent’’, a explicat Dinu Flămând. A fost mereu un răzvrătit, statut pe care l-a şi cultivat tocmai pentru a se ţine departe de intruziunile cenzurii care îi perverteau poezia şi s-a axat pe comentarii literare şi traduceri.

Este, de o lungă perioadă, corespondent radiofonic pentru Paris al BBC şi Europa Liberă. Colaborează şi la Radio France Internationale, unde a devenit, timp de peste 20-de ani, una dintre cele mai avizate voci ale presei internaţionale. Oricine parcurge biografia sa nu se poate să nu-şi pună întrebarea: oare când o fi avut timpul fizic de a scrie atât de mult (aproape 20 de volume de poezie publicate, eseuri critice), de a traduce titluri reprezentative din literatura franceză, spaniolă, italiană și portugheză, de a călători în toată lumea, de a privi cu un ochi atent şi neiertător realităţile lumii contemporane şi de a le comenta ca jurnalist în presa scrisă sau la radio?

În momentul în care tratăm cultura ca pe o marfă din supermarket, scriitorul este obligat să rămână un revoltat”, Dinu Flămând, la „Mic dejun”, în 2020.

Prof. univ. dr. Raluca Radu, din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

  • Marti, 23 mai, ora 10.00

Când mi-am ales drumul, puteam să fac matematică sau orice altceva, dar important pentru mine era să fiu cea mai bună în ceea ce am ales. Șapte din 10 oameni au ca sursă de informare reţelele sociale. Este o realitate demnă de luat în seamă. Ori în online nu ne comportăm ca în viaţa reală’”, spunea Raluca Radu, invitată la „Mic dejun” în anul 2020.

Nu agreează speculaţiile şi crede că jurnalismul actual alunecă de multe ori în derizoriu tocmai din pricina cunoaşterii insuficiente şi neargumentate a subiectelor puse în discuţie.

Şcoala ar trebui să depună mai mult efort la crearea unei culturi generale corecte și la construirea respectului față de specialiști ... Și mai este nevoie de o clasă politică responsabilă și de un respect adevărat față de valorile democrației. Noi avem un corp profesional foarte instruit – majoritatea celor care lucrează în presa adevărată au făcut o facultate de jurnalism sau sunt studenți la jurnalism. Regulile sunt cunoscute, dar par greu de respectat în redacții sărace, suprasolicitate, cu o presiune permanentă din partea politicului sau a patronatului”, a explicat Raluca Radu, profesoară universitară, doctor în Ştiinţe ale Comunicării şi director al Departamentului de Jurnalism – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Universitatea Bucureşti şi Centrul de cercetare SPARTA, coordonatorul EJO România. Domeniile sale de cercetare și de predare sunt economia mass-media și deontologia comunicării publice.

Şcoala ar trebui să depună mai mult efort la crearea unei culturi generale corecte și la construirea respectului față de specialiști”, a explicat Raluca Radu.

Cosmonautul Dumitru Prunariu

  • Miercuri, 24 mai, ora 10.00

Acum mai bine de 40 de ani, Dumitru Prunariu devenea primul şi singurul, până acum, astronaut din România care călătorea în spaţiul cosmic la bordul navetei sovietice Soiuz 40, alături de Leonid Popov, o posibilitate deschisă prin programul „Intercosmos”.

În 1978, la centrul de pregătire „Iuri Gagarin”, din Oraşul Stelelor, s-au prezentat doi candidaţi, piloţi militari din România: Dumitru Prunariu şi Dumitru Dediu. Dintre cei doi, a fost cel selectat Dumitru Prunariu. Aşa începea aventura unei vieţi rămase şi astăzi sub semnul unei experienţe unice în spaţiul cosmic. Restul e poveste ce consemnează în cuprinsul ei multe reuşite profesionale şi diplomatice, iar ca o recunoaştere al aportului său deosebit la dezvoltarea studiilor ştiinţifice şi securităţii asupra spaţiului cosmic, dar şi ca reprezentare a României în toate forurile amintite, Dumitru Prunariu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţara noastră şi de peste hotare.

Măreția și unitatea desăvârșită a Pământului văzut de sus m-au învățat să fac binele”, a mărturisit Dumitru Prunariu, inginer, general-locotenent și academician, la „Mic dejun”, în 2020.

CITEȘTE ȘI: EDIȚIE DE COLECȚIE: COSMONAUTUL DUMITRU PRUNARIU, INVITATUL LUI MIRCEA DUMITRU LA „DIALOGURI ACADEMICE” | VIDEO

Gabriel Toncean – sportiv şi profesor

  • Joi, 25 mai, ora 10.00

Gabriel Toncean, președintele Federației Balcanice și al Federației Române de Culturism și Fitness, este un sportiv care declară cu convingere că „sportul e politica mea”.

A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universitații „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca şi s-a întors în oraşul natal, Reghin. Pe lângă proiectele personale – înfiinţarea de săli de fitness şi sport, o firmă de pază, un club sportiv, este unul dintre fondatorii revistei lunare „Reghinul nostru”, s-a implicat în politică și a prezentat și o emisiune de televiziune.

Cariera sportivă m-a învățat ce înseamnă munca, perseverența, dar și diplomația și răbdarea. Ca antreprenor am învățat să fiu responsabil, calculat și să apreciez valoarea muncii celor din jurul meu.

Este foarte important să ai pe cineva care să-ţi canalizeze eforturile. În culturism, ca şi în alte sporturi, trebuie să faci mereu eforturi, sacrificii, să ai ambiţie, să te depăşeşti în fiecare zi chiar dacă, uneori, ai impresia că nu mai poţi. Iar aici intervine antrenorul care trebuie să fie un bun pedagog şi psiholog care, în orice moment, trebuie să ştie exact de ce are nevoie sportivul. Asta m-a decis ca odată cu implicarea în antreprenoriatul sportiv să urmez şi Facultatea de Psihologie. Este un domeniu foarte greu”, a explicat Gabriel Toncean.

Modelul său, fostul campion sportiv şi politician, actorul Arnold Schwarzenegger – cu care s-a şi întâlnit – este un mentor pentru evoluţia personală: „Este idolul meu din copilărie. Toţi avem idolii noştri, dar cred că, până la urmă, trebuie să fim stăpânii propriului caracter, care să ne ducă acolo unde ne dorim şi să avem ţeluri în viaţă. Iar eu chiar am ţeluri".

Acad. Mircia Dumitrescu – grafician, pictor şi sculptor

  • Vineri, 26 mai, ora 10.00

Mircia Dumitrescu este un artist neobosit. În mai 2023, a vernisat una dintre cele patru expoziţii personale pe care le proiectează pentru 2023. Profesor, grafician, illustrator de carte, sculptor şi pictor, artist tipograf şi meşter de cărţi bibliofile, Mircia Dumitrescu nu oboseşte parcă niciodată. Un pedagog cu har, care a îndrumat generaţii de studenţi, unii dintre ei fiind astăzi profesori la Universitatea de Arte din Bucureşti.

Este dezamăgit de asaltul unor metode pe care le consideră contraproductive pe termen lung în formarea tinerilor artişti. Studiul după maeştri, însuşirea şi exersarea tehnicilor tradiţionale de gravură ce nu pot fi înlocuite cu experimente facile, oricât de spectaculoase ar fi acestea, un sistem de învăţământ artistic care îşi arată din ce în ce mai evident limitele, dorinţa de afirmare timpurie, fără salturi în calitatea actului artistic, lipsa atelierelor de creaţie grafică şi scumpirea peste măsură a hârtiei şi cernelurilor, acestea sunt câteva dintre problemele pe care acad. Mircia Dumitrescu le defineşte în scăderea interesului pentru grafica de carte, de şevalet sau a gravurii în toate tehnicile ei.

CITIȚI ȘI: BIOGRAFII NECESARE. ACAD. MIRCIA DUMITRESCU: „ARTA GRAVURII ESTE CA MUZICA DE CAMERĂ. DĂ DE GÂNDIT OCHIULUI ŞI MÂINII” | VIDEO

Ion Bogdan Lefter - critic literar

  • Duminică, 28 mai, ora 10.00
  • Sezonul 17, episodul 9

O bună oportunitate pentru invitaţia din acest weekend la „Mic dejun cu un campion” a fost apariţia manualului „Cititul ne face mai buni. Limba şi literatura română. Analize, aplicaţii, repere tematice”, apărut în 2022, la Editura Corint Educaţional.

Un manual prietenos, scris de un trio de profesori de liceu, scriitori şi critici literari în egală măsură, care mi-au fost studenţi”, arată Ion Bogdan Lefter - profesor universitar, critic şi istoric literar, poet şi prozator, publicist, coordonatorul Școlii Doctorale Litere, în cadrul Universității Bucureşti, fondatorul şi amfitrionul „Cafenelei critice”.

Despre fenomenul numit „Cenaclul de Luni”, despre scriitori şi poeţi, despre modernitate şi postmodernitate, despre primul său volum de poezii şi cărţile ulterioare – se împlinesc 40 de ani de la debut -, despre implicare şi responsabilitate, carieră şi menirea intelectualului în societatea contemporană, despre cum ne raportăm azi la perioada comunistă care continuă să aibă relevanţă în vieţile noastre, despre lectură şi zarva reţelelor sociale - iată doar câteva subiecte pe care Daniela Zeca Buzura și Ion Bogdan Lefter le-au abordat la „Mic dejun”.

Mic Dejun cu un Campion: A ajuns literatura de la statutul de regină la cel de fată în casă?

Ion Bogdan Lefter: Eu sunt mai ponderat. Subiectul lecturii este oricum delicat în epoca Internetului şi a predominanţei vizualului asupra textului.

(w882) Ion Bogdan

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...