loader
Foto

Violoncelistul Adrian Naidin, la „Mic dejun cu un campion”: „Artiștii sunt intermediari între teluric și celest” | VIDEO

În săptămâna 10-16 aprilie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Nora Iuga, Emil Hurezeanu, Carmen Firan, Gheorghe Holbea și Adrian Naidin.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

Carmen Firan – scriitoare

  • Luni, 10 aprilie, ora 10.00

A te simţi liber înseamnă să ştii să-ți ții mintea clară și sufletul sănătos’’. Aşa a gândit, probabil, Carmen Firan, când, deja cunoscută în România, a decis că, totuşi, trebuie să facă un pas mare, dincolo de constrângerea impusă de graniţe. S-a stabilit din 2000 la New York şi, cu perseverenţa sa fără margini, a reuşit ceea ce multora dintre compatrioţi nu li se întâmplă într-o viaţă: să se afirme, să scrie, să fie publicată, apreciată, premiată.

O schimbare totală, de mileniu, de secol, de viaţă: „Cărțile au timpul lor. Sau autorii au o relație temporală cu opera lor. Le adoră când sunt proaspăt născute și se înstrăinează de ele, pe măsură ce se învechesc’’, spunea Carmen Firan, scriitoare, jurnalistă, poetă, dramaturg și scenaristă, invitată, în 2019, la „Mic dejun cu un campion”.

Atunci, scriitoarea tocmai lansase „În apele facerii”, un volum scris cu gândul la perioada în care ea s-a decis că are un alt destin, departe.

Emil Hurezeanu – scriitor și diplomat

  • Miercuri, 12 aprilie, ora 10.00

Jurnalistul este un intermediar, un mediator. Nu un invitat”,  arăta Emil Hurezeanu, scriitor, jurnalist și diplomat, în prezent ambasadorul României în Austria (din 2021).

Dialogul Danielei Zeca Buzura cu Emil Hurezeanu, invitat la „Mic dejun cu un campion” în 2019, când era ambasadorul României în Germania, a pornit de la cartea „Pe trecerea timpului, Jurnal politic românesc - 1996-2015”, continuând apoi cu o discuție despre destinul colectiv și cel personal, despre trecut, prezent și viitor. Consultați CV-ul lui Emil Hurezeanu, publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, aici.

Nora Iuga – poetă

  • Joi, 13 aprilie, ora 10.00

“Fetița cu o mie de riduri sunt chiar eu”, spunea poeta Nora Iuga, invitată la „Mic dejun cu un campion” în anul 2021.

Nora Iuga - poetă, romancieră și traducătoare, profesoară, jurnalistă și bloggeriță, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club.

Scrie, mai ales poezie – câteva poeme le-a rostit pentru echipa emisiunii, în grădina înverzită de la Cărturești - traduce mult, este foarte prezentă în spațiul virtual, are fani și „followers”, nu se da în lături de la întâlnirile cu tinerii.

Nu are decât orgoliul profesiei, care i-a adus multe satisfacții: 1980, 1994, 1998, 2000 – Premii ale Uniunii Scriitorilor pentru creație literară și traducere; 2007 - Premiul Friedrich - Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, pentru răspândirea culturii germane în lume; 2017 - Premiul „Cartea de poezie a anului 2016” (conferit de Gala Tinerilor Scriitori) pentru volumul de poezii „Ascultă cum plâng parantezele“.

În 2017, a fost răsplătită cu Ordinul Național „Pentru merit” în grad de Comandor, pentru întreaga carieră și pentru promovarea imaginii României în lume.

 

 

Pr. Gheorghe Holbea – profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi preot co-slujitor la Biserica Precupeţii Noi

  • Vineri, 14 aprilie, ora 10.00

Oamenii simt într-un preot puterea duhului”. „Numitorul comun al marilor duhovnici este Duhul Sfânt”. „Când te afli la hotarul dintre viaţă şi moarte, devii simplu şi esenţial”, explica teologul Gheorghe Holbea, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și preot la Biserica Precupeții Noi.

Gheorghe Holbea a venit la „Mic dejun cu un campion” însoțit de câțiva dintre studenții săi, care formează corul bărbătesc al Asociaţiei „Cantus Domini”, ce interpretează muzică bisericească.

 

 

Adrian Naidin – violoncelist, compozitor şi tenor, membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti

  • Duminică, 16 aprilie, ora 10.00
  • Ediție specială de Paște - episodul 3, sezonul 17

Adrian Naidin a primit cu bucurie invitaţia la „Mic Dejun cu un Campion”, emisiune pe care mărturiseşte că o urmăreşte constant, chiar şi atunci când se află în turnee prin ţară. Nu a venit singur, ci, aşa cum obişnuieşte, cu violoncelul său, pe care nu-l consideră un instrument, ci un companion credincios.

Adrian Naidin interpretează piese din repertoriul clasic, dar aria sa reprezentare este mult mai diversă. Creează muzică pentru piese de teatru şi compoziţii proprii pentru orchestră, se alătură spectacolelor de poezie şi dans, trupelor de folclor, celor de muzică flamenco, jazz sau muzică tradiţională românească şi grecească.

Consideră muzica o cale spre mântuire, iertare şi iubire.

Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiştii, suntem nişte intermediari între teluric şi celest”, spune Adrian Naidin.

Interviul a fost difuzat sâmbătă, 15 aprilie, la TVR 2, la ora 10.00.

(w882) Adrian Nai

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...