loader
Foto

Regizoarea Carmen Lidia Vidu, la „Mic dejun cu un campion”. Edițiile săptămânii 17-23 aprilie | VIDEO

În săptămâna 17-23 aprilie, TVR Cultural a difuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu criticul literar Dan C. Mihăilescu, actrița Rodica Mandache, regizorul Corneliu Porumboiu, dr. Adrian Streinu-Cercel, senator, și dr. Renata Dediu.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”

 

Dr. Adrian Streinu-Cercel, specialist în boli infecțioase și senator

  • Luni, 17 aprilie, ora 10:00

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, fost manager general al Institutului Național de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, specialist în boli infecțioase, epidemiologie, microbiologie și virusologie, senator PSD în legislatura 2020-2024, a fost invitat la „Mic dejun cu un campion” în anul 2019.

Adrian Streinu-Cercel spunea că a ajuns medic din credința că a te dedica oamenilor este un gest firesc. Şi cum ar fi putut să o facă mai bine decât să alegă între a fi doctor de suflete, ceea ce i-ar fi plăcut – „în familia din partea mamei, de pe la 1700 până 1940 au fost preoţi” - sau medic curant, urmând modelul profesiei tatălui.

Dan C. Mihăilescu – scriitor, critic literar, traducător

  • Marți, 18 aprilie, ora 10.00

Dan C. Mihăilescu ne lipseşte de-o vreme. S-a retras pentru a se îngriji de sănătate. Dar continuă să scrie, să traducă, să exerseze: „Am descoperit prin suferinţă bucuria de a fi un supravieţuitor şi-mi pare rău să v-o spun, dar suferinţa te smereşte, te face mai credincios, mai răbdător’’, a mărturisit Dan C. Mihăilescu.

O prezenţă insolită pe ecranele televiziunilor din România, cu un format scurt, aşa cum era „Omul care aduce cartea” (pentru care a şi primit Premiul CNA, 2002), la o celebră televiziune comercială.

Personalitatea sa acaparatoare - de care singur se amuză, autoironia, un dar hărăzit spiritelor superioare - a cucerit din primul moment: „Auzi, un bâlbâit care prezintă cărţi, fără ca nimeni să intervină vreodată editorial. Asta m-a făcut vizibil”.

„Autenticitatea, sinceritatea, naturaleţea sunt calităţile mele cele mai mari”. De o vreme ne lipseşte. S-a retras pentru a se îngriji de sănătate. Dar continuă să scrie, să traducă, să exerseze: ’’Ce mai bun leac este să te gândeşti la cele bune’’. Aşa a venit şi la „Mic Dejun”, în anul 2019. Cu gânduri bune, cu cărţi editate frumos, cu proiecte de viitor, cu o înţelepţire a suferinţei, cu tandreţe pentru cei apropiaţi şi cu admiraţie pentru cei pe care-i preţuieşte.

Îl puteți citi pe Dan C. Mihăilescu și pe blogul său, aici.

Rodica Mandache – actriţă, profesoară de actorie la Universitatea de Artă „Hyperion”, Bucureşti

  • Miercuri, 19 aprilie, ora 10.00

Rodica Mandache este o actriţă îndrăgită de public, dar şi de colegii de breaslă, care mărturiseşte fără urmă de emfază: „Dragostea mea pentru teatru îmi este ca un filtru pentru toate trăirile şi viaţa mea”.

Memoria arhivei TVR tezaurizează multe dintre apariţiile sale în spectacolele „Teatrului TV”, roluri principale sau secundare care au făcut şcoală printre generaţiile care i-au urmat. Este celebru rolul lui Doruleţ, din comedia romantică „Visul unei nopţi de iarnă”, de Tudor Muşatescu, jucat alături de Florin Piersic, în 1980, când a fost înregistrată piesa în platourile TVR, în regia lui Dan Necşulea.

A jucat multe partituri pe scene de prestigiu din România la Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul „Barbu Delavrancea”, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Municipal „George Bacovia” din Bacău.

Sunt notabile colaborările sale cu teatrul radiofonic, vocea sa inconfundabilă făcând textele să vibreze de o subtilă încărcătură emoţională. Cinematografia, de asemenea, a distribuit-o în numeroase roluri, debutând în 1963 în lungmetrajul „Un surâs în plină vară”; cele mai multe de plan doi, dar care au marcat valoarea generală a filmului.

Actoria este meserie pentru oamenii norocoşi”, spunea ea în 2007, când a fost răsplătită cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru rolul Adel din piesa „joi.megaJoy”, de Katalin Thuroczy, pusă în scenă la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Dr. Renata Dediu - medic primar în oncologie

  • Joi, 20 aprilie, ora 10.00

Renata Dediu este un medic cu har, care construieşte, în primul rând, speranţa. Pare o fire fragilă, dar, în realitate, este de cele mai multe ori sprijinul acelor pacienţi care vin spre ea ca spre ultimul liman.

Îngerul cu stetoscopul de gât”, aşa o alintă pacienţii.

Şi-a sacrificat viaţa de familie pentru ceva ce multora li se pare astăzi chiar exagerat: pasiunea pentru meserie şi dragostea de oameni. La o analiză pragmatică, când a optat pentru oncologie, dr. Renata Dediu a luat în calcul evoluţia ştiinţifică fără precedent a ultimilor 30 de ani.

Este o luptă între boală şi tratament. În oncologie, mi se părea un drum nou, cu o deschidere extraordinară şi, în naivitatea mea de tânăr medic, credeam că, în zece ani, boala va avea un tratament curativ şi profilaxie. Nu e aşa, din păcate. Cancerul are, de cele mai multe ori, o simptomatologie atipică şi, pentru a evalua starea pacientului, trebuie să lucrezi într-o echipă interdisciplinară. Dar a trecut o viaţă pentru a ajunge la această concluzie”, explica ea, invitată la „Mic dejun” în 2019.

În medicină, toate bolile sunt grele pentru pacienţi. Nu există leacul absolut, dar am pacienţi care, cu tratamentul adecvat, pot trăi 15 – 20 de ani fără complicaţii. Dar sunt şi pacienţi pentru care nu pot să fac nimic sau aproape nimic şi, atunci, trebuie să mă transform într-un bun psiholog şi să le ofer un confort sufletesc. Nu mi-e uşor. Nu numai mie. Nici unui doctor nu-i este’’, a adăugat ea.

Corneliu Porumboiu – regizor, scenarist şi producător de film

  • Vineri, 21 aprilie, ora 10.00

Cu o anvergură internaţională, Corneliu Porumboiu, unul dintre cei mai titraţi regizori români contemporani, a deschis, alături de confraţi din tinerele generaţii de creatori, noi drumuri de afirmare a cinematografiei româneşti actuale.

Ca mai toţi tinerii cineaşti de după 1989, el a înţeles repede că, pentru a te lansa, este nevoie de vizibilitate internaţională, de noi mijloace de exprimare, de subiecte îndrăzneţe, de o logistică a susţinerii actului creator, de finanţări flexibile, nu numai de cele acordate de stat, de un management profesionist al imaginii personale, de un portofoliu valoros, de producători cu viziune, de impresari, de premii notabile.

La un an după ce a absolvit UNATC-ul, în 2004, a obținut premiul al II-lea la secțiunea Cinefondation, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes. A debutat în lungmetraj cu „A fost sau n-a fost”, cu care a obținut „Camera d’Or”, la Cannes, iar următorul său film, „Polițist, adjectiv”, a fost de asemenea selecționat în cadrul prestigiosului festival de film. Premiat cu numeroase alte premii și pentru celelalte filme ale sale: „Comoara”, documentarul sportiv „Al doilea joc” (împreună cu tatăl său, comentatorul sportiv Adrian Porumboiu), „La Gomera”.

De altfel, Corneliu Porumboiu a venit la „Mic dejun cu un campion” în 2019, chiar când „La Gomera” era în competiție pentru un Palme d’Or, pe care l-a și câștigat.

A emigrat din România la finele lui 2022, după ce numele lui a apărut într-o anchetă DIICOT.

Carmen Lidia Vidu - regizor

  • Duminică, 23 aprilie, ora 10.00
  • Sezonul 17 al emisiunii „Mic dejun cu un campion” - episodul 4

În cel de-al patrulea episod al noului sezon al emisiunii „Mic dejun”, invitata Danielei Zeca Buzura este Carmen Lidia Vidu, regizoare de teatru, film și spectacole multimedia, realizatoare de film documentar și scurtmetraj, arte vizuale şi performative, curator evenimente expoziţionale; din 2017 - directoarea multimedia al Festivalului Internaţional ’’George Enescu’’.

Atât ştiu să fac. Să lucrez”, explică Carmen Lidia Vidu, o voce nouă în lumea atât de competitivă a teatrului.

Îi este recunoscută valoarea nu doar prin faptul că a fost cea mai tânără regizoare care a debutat în 2007 pe scena Teatrului Naţional Bucureşti cu spectacolul „Privighetoarea şi trandafirul” sau prin premiile cu care a fost recompensată – GOPO şi UNITER, Marele Premiu la Ljublijana, Premiul de Excelență pentru Artă Dramatică oferit de Primăria Arad, Premiul Female Award în cadrul Independent Days Film Festival, ş.a. – ci şi prin inovaţia limbajului teatral, prin felul în care îmbină mijloacele diverse ale artelor spectacolului.

Dincolo de calităţile profesionale, atitudinea sa civică tranşantă şi curajoasă a propulsat-o în galeria oamenilor care au ceva de spus şi nu se dau în lături de la acţiune concretă. „Am curaj, sunt un om puternic”, nu se sfieşte să-i mărturisească Danielei Zeca Buzura invitata de duminică dimineaţă de la „Mic Dejun cu un Campion”.

 

 

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...