loader
Foto

Cercetătoarea Georgeta Filitti, prima invitată a noului sezon „Mic dejun cu un campion”, în 2 aprilie | VIDEO

În ultima săptămână din luna martie, de la ora 10.00, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Ioana Pârvulescu, Tiberiu Soare, Dan Pavel, Mircea Divricean și Emil Constantinescu. În 2 aprilie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor prima ediție din cel de-al 17-lea sezon al emisiunii „Mic dejun cu un campion”, prima invitată fiind Georgeta Filitti.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

Mircea Divricean – consul de onoare al României în statul Utah (SUA)

  • Luni, 27 martie, ora 10:00

La „Mic dejun”, o istorisire din suflet, de la Mircea Divricean, un român de peste Ocean, care păstrează întotdeauna la rever o insignă ce reprezintă reprezintă drapelul României, alături de cel american.

Trebuie să fim guvernaţi de inteligenţa inimii. Dar nu numai atât, de minte şi suflet, de dorinţa de a ajuta, de a progresa, de a ne uita cu atenţie la nevoile celor din jur”, spunea Mircea Divricean, CEO Kostopulos Dream Foundation şi consul de onoare al României în statul Utah, invitat la „Mic dejun cu un campion” în anul 2018.

Mircea Divricean și fratele său, Mihai (Michael, cum l-au naturalizat americanii), sunt consideraţi două dintre cele mai importante ’’achiziţii’’ ale establishment-ului american din Utah. De peste douăzeci de ani, Mircea Divricean este un ambasador al inteligenţei, carităţii şi spiritului anteprenorial românesc, fiind implicat într-o mulţime de organizaţii caritabile din America şi de pe continentul european.

Emil Constantinescu – profesor universitar şi fost preşedinte al României (1996 - 2000)

  • Marți, 28 martie 2023, ora 10:00

Emil Constantinescu a fost invitatul Danielei Zeca la „Mic dejun cu un campion” în 2018.

Din 1996 până în 1990, a fost lector al Facultății de Geologie, din cadrul Universității Bucureșt. În prezent, este profesor emerit, la Departamentul Mineralogie.

A fost președinte al Consiliului Național al Rectorilor și membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități. A scris 12 cărți despre mineralogie și a publicat în numeroase reviste științifice.

După Revoluție, a intrat în politică. A fost membru fondator și vicepreședinte al Alianței Civice. În 1996, sub sigla Convenției Democratice, a candidat și a câștigat alegerile prezidențiale. A fost singurul președinte al României care nu a mai candidat la un al doilea mandat.

De mandatul său se leagă vizita lui Bill Clinton în România, primul președine american care vizita țara noastră după Revoluție. Totodată, în 1999, la inițiativa lui Emil Constantinescu, Parlamentul României a dat drept de survol prin spațiul aerian al României către Iugoslavia, acest acord facilitând aderarea României la NATO și deschiderea negocierilor de aderare la UE.

Din 2017, Emil Constantinescu este președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, înființat cu sprijinul politic al lui Călin Popescu Tăriceanu, contestat la vremea respectivă de premierul de atunci, Dacian Cioloș.

Tiberiu Soare – dirijor

  • Miercuri, 29 martie, ora 10:00

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai apreciaţi dirijori ai România şi nu numai. Este conferențiar universitar doctor al Universitătii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, în cadrul departamentului Dirijat, Muzică Religioasă și Instrumente Complementare.

Cu o solidă educaţie muzicală, el este deschis la experimentele muzicii contemporane. Studiază şi dirijează concerte de muzica clasică, dar iubeşte şi muzica rock. Nu s-a dat în lături să fie ghid în emisiuni de televiziune, precum „Mituri muzicale româneşti”, menite să-i facă pe oameni să înţeleagă, să iubească muzica, să-i determine să vină în sălile de concert. Încurajează tinerele talente – fiind direct împlicat în proiectele Fundaţiei „Principesa Margareta” – scrie cursuri, ţine prelegeri fără a fi preţios şi doct, ci foarte aproape de tinerii muzicieni.

În mai 2018, Casa Regală a României i-a acordat distincția „Ordinul Coroana României în Grad de Ofițer”.

Ioana Pârvulescu – scriitoare și profesoară la Facultatea de Litere - Universitatea din București

  • Joi, 30 martie, ora 10:00

Ioana Pârvulescu - scriitoare, publicistă, critic şi istoric literar, profesoară la Facultatea de Litere (Universitatea din București), doctor în filologie și membră a Uniunii Scriitorilor din România. De două ori laureată a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură. A fost invitata Danielei Zeca Buzura în 2019.

Ioana Pârvulescu este „o scriitoare de succes, care şi-a făcut din secolele XIX - XX un subiect preferat. Ea se identifică nu numai cu oamenii de cultură ai perioadei, ci şi cu un Bucureşti care înflorea gonind spre modernitate şi care era faimos prin aerul de Mic Paris.

Clădiri frumoase, străzi umbrite, noi bulevarde şi pieţe cu statui monumentale, cartiere chic, o lume mondenă strălucitoare care frecventa restaurante celebre, săli de cinema şi teatre sau grădini de vară unde se putea ieşi la un şpriţ cu Caragiale. Amintiri, personaje, arhive, fotografii, o graţie a scrisului, un parfum de epocă care încă trăieşte plutind pe deasupra oraşului se reflectă în pagini de roman inconfundabile”, spunea Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii.

Dan Pavel - scriitor și filosof

  • Vineri, 31 martie 2023, ora 10.00

„După 1989, după ce a căzut comunismul, am făcut numai ce mi-a plăcut”, spunea Dan Pavel, invitatul Danielei Zeca la „Mic dejun” în 2019.

Dan Pavel este filosof, scriitor, ziarist, consultant politic, membru al Uniunii Scriitorilor, fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor Fără Privilegii. Profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.

Dan Pavel acoperă domenii de referinţă care ilustrează mutaţia conceptelor contemporane dominate de tehnologie şi fluxul informaţional care au transformat planeta la nivel global.

„Cu o scriitură abordabilă, o fină şi atentă analiză, o carismă a comunicării şi o rară disciplină de studiu, Dan Pavel este considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi oameni ai timpului său”, aprecia Ileana Ploscaru Panait.

 

Georgeta Filitti - istoric, cercetătoare

  • Duminică, 2 aprilie, ora 10.00

În deschiderea celui de-al 17-lea sezon la „Mic Dejun cu un Campion” şi la opt ani de la debutul acestei emisiuni, invitata TVR este Georgeta Filitti, istoric, cercetătoare, publicistă, scriitoare şi traducătoare, doctor în istorie-filosofie, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj.

Norocul meu a fost că mi-am iubit meseria’’, explică Georgeta Filitti (85 de ani), membră de onoare a Academiei Române.

(w882) Georgeta F

Georgeta Filitti. Sursă imagine: TVR

În anii 1980, Georgeta Filitti era cunoscută drept „Doamna Kogălniceanu”, pentru că a editat cele nouă volume ale „Oratoriei” lui Mihail Kogălniceanu, primind, în 1983, premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române.

În 2012, cercetătoarea a fost decorată de regele Mihai cu „Crucea Casei Regale a României”, pentru „activitatea sa prodigioasă ca istoric al societăţii, moravurilor şi tradiţiilor intelectuale româneşti”, pentru „promovarea integrării culturii şi societăţii române în spaţiul european”.

În 2019, Georgeta Filitti a primit și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea președintelui României.

<div class="video-container"><iframe width="817" height="460" src="https://www.youtube-nocookie.com/embed/dF6R0LX2ONM" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe></div>

---

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...