loader
Foto

Scriitorii Mihai Zamfir, Angelo Mitchievici și Horia Gârbea, invitații speciali ai emisiunii „România literară TV”, în 21 octombrie | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 21 octombrie, dialogul dintre Mihai Zamfir, Angelo Mitchievici, Horia Gârbea și Nicolae Manolescu, în cadrul celui de-al doilea sezon al emisiunii „România literară TV”. Ediția a fost transmisă începând cu ora 15.00.  

 

România literară TV

În cadrul celei de-a treia ediții din acest sezon, Nicolae Manolescu și invitații săi speciali au discutat despre importanța canonului literar, canonul și valoarea în literatură și perspectivele asupra literaturii clasice și contemporane.

Mihai Zamfir este scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar la Universitatea București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1978. Debutul său literar a avut loc în 1962, cu articole în revista „Contemporanul”. În decursul timpului, a publicat literatură de specialitate, dar și beletristică.

(w882) România l

Mihai Zamfir. Foto: TVR

Angelo Mitchievici (n. 5 noiembrie 1972, Drăgășani, Vâlcea) este un prozator, critic literar și eseist din România. Este profesor universitar doctor habilitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde predă literatură română și literatură comparată.

(w882) România l

Angelo Mitchievici și Horia Gârbea. Foto: TVR

Horia Gârbea (n. 10 august 1962, București) este autor de cărți științifice, inginer constructor, poet, scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost vicepreședintele Institutului Cultural Român (2012-2013) și, din 2017, este director al Teatrului Dramaturgilor Români din București.

(w882) România l

Mihai Zamfir și Angelo Mitchievici. Foto: TVR

Edițiile din noul sezon al emisiunii sunt moderate de Nicolae Manolescu, director și editorialist al revistei „România literară”, începând cu anul 1990, critic și istoric literar, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române din 2013.

(w882) România l

Nicolae Manolescu. Foto: TVR

***

Urmăriți ediția mai jos:

 

 

***

„România literară TV”, proiect inedit realizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, își propune să le ofere telespectatorilor o imagine cuprinzătoare asupra faptelor semnificative din literatura română.

Emisiunea este difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 15.00, cu reluare joi, la ora 13.30. Emisiunea este disponibilă și pe platforma TVR+.

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...