loader
Foto

Un nou sezon „România literară TV”, din 7 octombrie, la TVR Cultural: Scriitorii Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu și Mihai Zamfir, invitații speciali ai primului episod | VIDEO

TVR Cultural le-a adus telespectatorilor sâmbătă, 7 octombrie, dialogul dintre Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu, Mihai Zamfir și Nicolae Manolescu, într-un nou sezon al emisiunii „România literară TV”.  

 

România literară TV

În cadrul primei ediții din cel de-al doilea sezon „România literară TV”, Nicolae Manolescu a discutat cu invitații săi, Răzvan Voncu, Cristian Pătrășconiu și Mihai Zamfir, despre rostul dezbaterilor în cultură și despre importanța dialogului și a monologului în societate.

(w882) Scriitorii

Răzvan Voncu este lector universitar la Catedra de literatură română a Facultății de Litere, din cadrul Universității București, scriitor, critic, istoric literar și redactor-șef al revistei „România literară”. A obținut numeroase premii pentru activitatea sa literară, printre care Premiul Naţional „Marin Sorescu” al Academiei Române (2002); Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică şi istorie literară al Academiei Române (2003); Premiul Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” (2004); Premiul revistei Contemporanul pentru critică literară (2010); Premiul „Cartea anului” al Filialei USR Bucureşti – Critică, istorie literară şi eseu (2014), pentru volumul O istorie literară a vinului în România Premiul Naţional „Tudor Arghezi”, Târgu-Jiu, 2017; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică, istorie literară şi eseu, 2017.

Cristian Pătrășconiu are o experienţă de peste 20 ani în mass-media. A publicat un volum de versuri – „Spectralia” (1997). De asemenea, a publicat șase volume de dialoguri: „Repere intelectuale ale dreptei românești” (Humanitas, 2010); „Noua școală de gândire a dreptei” (Humanitas, 2011); „Cartea președinților” (Humanitas, 2013); „Trântind ușa” (Humanitas, 2016); „Întrebări puse La Punkt” (Editura Universității de Vest, 2017); „America la răscruce. Un dialog transatlantic” (Humanitas, 2017).

Mihai Zamfir este scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar la Universitatea București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1978. Debutul său literar are loc în 1962, cu articole în revista „Contemporanul”. În decursul timpului, publică literatură de specialitate, dar și literatură beletristică. Eseuri publicate: „Proza poetică românească în secolul XX”, „Structura narativă a romanului proustian”, „Formele liricii portugheze”, „Cealaltă față a prozei”, „Din secolul romantic”, „Discursul anilor '90”, „Jurnal indirect. Scrisori portugheze”. Romane publicate: „Educație târzie”, „Poveste de iarnă. Acasă”, „Fetița”, „Se înnoptează. Se lasă ceața”.

(w882) Nicolae Ma

Edițiile din noul sezon al emisiunii sunt moderate de Nicolae Manolescu, director și editorialist al revistei „România literară” din 1990, critic și istoric literar, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013).

„România literară TV”, proiect inedit realizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, își propune să le ofere telespectatorilor o imagine cuprinzătoare asupra faptelor semnificative din literatura română.

Emisiunea este difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 15.00, cu reluare joi, la ora 13.30. Emisiunea este disponibilă și pe platforma TVR+.

(w882) Nicolae Ma

---

Urmăriți emisiunea mai jos:

 

 

---

Echipa:

Nicolae Manolescu - moderator

Andrea Duță și Daniela Guțu - jurnaliști TV

Anca Pușcaș – regia artistică

Bianca Florea - producător.

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...