loader
Foto

Scriitorul Petre Crăciun, la „Interviurile TVR Cultural”: Mi-aş dori foarte mult să ne reîntoarcem la ideea că cei mici au acasă o bibliotecă | VIDEO

Scriitorul Petre Crăciun a fost interlocutorul Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural” din 9 martie.

 

Ioana Pavel
Interviurile TVR Cultural

Preferă penelul. De fapt, chiar stiloul. Şi are şi o colecţie mare de stilouri, pe lângă numeroasele cărţi scrise pentru copii. Petre Crăciun este președintele filialei „Literatură pentru copii și tineret” din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2023. Vorbeşte despre micile secrete ale poveştilor pentru copii și despre pasiunile sale, într-un interviu acordat jurnalistei Ioana Pavel.

„M-a inspirat basmul românesc, dar nu numai basmul românesc. Am citit în copilărie basmele tuturor popoarelor. Eram şi abonat şi eram în căutarea cărţilor de basme care se publicau. Pe vremea aceea, copiii aveau biblioteci. Mi-aş dori foarte mult să ne reîntoarcem la ideea în care copiii au acasă mica lor bibliotecă, e un vis al meu. Eu adunam tot felul de basme, dar m-a atras basmul românesc şi mi-am dorit, făcându-mă mare, să recreez basme, evident, fără a copia nimic, păstrând numai hainele exterioare ale basmului, dar interiorul, şi aşa, după luni de zile de cumpănă, de analiză, am ajuns la o formulă a mea de basm care seamănă cu cel tradiţional, cu cel românesc, mă rog, universal, dar în interior se întâmplă cu totul alte lucruri.

Eu le spun copiilor că noi avem nişte receptori de idei pe corp, care captează idei de poveste, idei de literatură, care sunt undeva plutesc în spaţiu şi ei devin atenţi şi mă întreabă: «Avem şi noi asemenea receptori?». Şi le-am spus: «Da, toţi avem, ne naştem în mod egal». «Dar noi cum de nu receptăm ideile astea pentru a deveni scriitori?» Şi spun: «Pentru că voi trebuie să vă dezvoltaţi receptorii respectivi prin lectură. Şi, în momentul în care o să creşteţi, receptorii cresc, îşi măresc suprafaţa de absorţie, şi o să receptaţi mai multe idei»”, a mărturisit Petre Crăciun, la „Interviurile TVR Cultural”.

 

 

*** La „Interviurile TVR Cultural”, Ioana Pavel îi invită pe telespectatori în lumea artiștilor - cum au ales scena, cine le-a îndrumat primii paşi şi ce înseamnă perseverenţa în cariera lor. Emisiunea este difuzată sâmbăta, de la ora 22.30.

Realizator: loana Pavel

Producător: Aimee D'Albon

 
Bach și breakdance, capodopere romantice și experiențe imersive inspirate de Klimt, azi, la „Festivalul Enescu”

Joi, 11 septembrie 2025, Festivalul Internațional „George Enescu” propune trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate artistică și ...

O zi a expresiilor complementare, astăzi la Festivalul „Enescu”

Ziua de 10 septembrie la Festivalul „Enescu” trasează un arc sonor spectaculos între vitalitate și libertatea improvizației, cu reflecția în ...

O zi sub semnul marilor povești muzicale, la Festivalul „Enescu”

Pe 9 septembrie 2025, Festivalul Internațional „George Enescu” invită publicul la trei întâlniri memorabile, care traversează universuri sonore ...