loader
Foto

Opt săptămâni de muzică clasică, la Ateneul Român: Festivalul Internațional „Vară Magică” a început în 5 iulie, la București | VIDEO

Între 5 iulie și 23 august, în fiecare zi de miercuri, de la 19.30, melomanii pot asculta concerte extraordinare de muzică clasică, susținute în cadrul Festivalului Internațional „Vară Magică”, la Ateneul Român.

 

Bogdan Stănescu
Jurnalul Cultural

Ajuns la cea de-a XII-a ediție, „Vară Magică” aduce în fața publicului proiectul muzical „Violoncellissimo 100”, când 104 violoncele vor concerta pe scena Ateneului Român, la pupitru fiind celebrul dirijor Cristian Mandeal, apoi, o distribuție nemaiîntâlnită - un pian, o orgă și un flaut, un „dialog al titanilor”, unde, alături de Orchestra Camerata Regală, își vor da concursul dirijorul Constantin Grigore și solistul Radu Chișu.

„Contrabasul la superlativ” înseamnă patru contrabasuri sub bagheta lui Cristian Mandeal. Urmează apoi „De la Mozart la Piazolla”, unde, pe lângă pianul stăpânit de Constantin Sandu, vor participa cele două viori care i-au aparținut marelui George Enescu, iar acum vor fi conduse de Gabriel și Simina Croitoru. Vor urma „Marea Simfonie”, o spectaculoasă repetiție cu public, și „Carmen - Pasiune și exuberanță!”.

Programul complet al Festivalului Internațional „Vară Magică”, organizat de Lanto Communication, este disponibil aici.

Sunt mândru de acest festival, am mai spus-o: la primul concert Vară Magică, cu Mihaela Martín și Frans Helmerson, am avut 70 de spectatori, cu invitați cu tot în sală. Nimeni nu credea că se întâmplă vara. Ei, iată, de sold-out vorbim acum.

Când am început eu (festivalul, n.r.), nu se întâmpla nimic vara: stagiunile închise, teatrele, Opera. Lucrurile s-au mai schimbat și mă bucur că s-au schimbat și mă bucur că 20-30 la sută din public sunt cetățeni străini, turiști care vin pentru festival, e o imagine pentru București (...)

Fără cultură nu putem să facem nimic”, a explicat directorul festivalului, Dorin Ioniță, la Jurnalul Cultural.

Festivalul Internațional „Vară Magică”, unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei, are loc în fiecare miercuri, timp de opt săptămâni, de la ora 19.30. Prima ediție este în 5 iulie, iar ultima, în 23 august.

De la debutul său, proiectul a adunat peste o sută de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 100.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor clipe de înaltă ținută artistică.

TVR Cultural este partener al Festivalului Internațional „Vară Magică”.

 

 
Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural a difuzat, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...

Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

Concursul „Enescu”: TVR Cultural a difuzat, în direct, finala la pian

TVR Cultural a difuzat în 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu”. Cei trei ...