Între 4 și 10 martie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla poveștile din spatele tablourilor „Femeie culcată” (Al. Ciucurencu), „Stările câmpului” (Ion Țuculescu) și „ Port în insula Hydra” și al sculpturilor „Eroii Aerului” (Lydia Kodzebue) și bustul lui George Enescu (Gh. Anghel).

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Pastilei de artă”

Monumentul „Eroilor Aerului”, 1927 - 1935, marmură şi bronz - Lydia Kodzebue (1885 - 1944)

• Luni, 4 martie, orele 11:55 şi 23:50
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, realizatoare TV și artistă vizuală

Amplasat într-o intersecție cheie a Bucureștiului, monumentul „Eroilor Aerului” este unul dintre cele mai frumoase și impunătoare ansambluri sculpturale din România. Făurit din marmură și bronz, monumentul întruchipează eroic spiritul de sacrificiu al aviatorilor români.

Monumentul a fost proiectat în 1927 și a fost inaugurat în anul 1935, fiind opera sculptoriței Lydia Kodzebue. Macheta a fost finalizată de sculptorul Joszef Fekete.

Monumentul se înalță pe verticală. Pe obeliscul placat cu marmură, este amplasată statuia în bronz a unui om zburător, întruchiparea lui Icar. Acest personaj înaripat simbolizează jertfele date de către aviatorii români în timpul Primului Război Mondial, precum și rolul jucat de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă - pionieri ai aviației mondiale - în cucerirea spațiului. Forța de sugestie este dată de silueta alungită, modelată geometrizat, stilizată până la esență.

Trupul atletic al personajului principal este un model real. Lydiei Kodzebue i-a pozat boxerul de culoare Joe Louis, aflat în acea perioadă la București. Pentru realizarea chipului personajului, a fost folosită o reproducere dintr-un catalog al celor mai renumiți piloți. La baza obeliscului, de jur-împrejurul acestuia, sunt amplasați trei aviatori căzuți, reprezentați ca într-o descompunere a unei mișcări de prăbușire. Pe soclu sunt prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele a 260 de piloți români căzuți, dăltuite în 13 plăci de bronz.

Lydia Kotzebue s-a stins din viață în 1944. Ea nu și-a semnat lucrarea, astfel încât puțină lume cunoaște adevărată identitate a artistei care a realizat această sculptură monumentală. Însă, în 1983, numele ei a fost săpat pe soclu, așa încât, după cele aproape cinci decenii de anonimat, s-a restabilit prestigiul autoarei, născută în orașul Saratov, pe malul fluviului Volga.

Inaugurarea monumentului s-a făcut cu mare fast, în 20 iulie 1935, în prezența Regelui Carol al II-lea, a întregii conduceri a statului, a Autorității Aeronautice Române și a unui număr impresionant de bucureșteni. A avut loc o paradă militară formată din gărzile de onoare și din aviatori. S-a prezentat onorul zburătorilor căzuți, menționați pe listele de pe monument. De atunci, în semn de omagiu, în fiecare an, de Ziua Aviației, statuia este survolată de piloții români, iar soclul ei este acoperit cu coroane, flori și jerbe, în timpul ceremoniilor religioase și militare.

****

„Femeie culcată”, 1940, ulei pe pânză - de Alexandru Ciucurencu (1903 - 1977)

• Marţi, 5 martie, ora 11:55 şi duminică, 10 martie, ora 03:00
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

La 27 septembrie 1903, se năștea la Tulcea, într-o familie numeroasă și nevoiașă, Alexandru Ciucurencu, cel care avea să devină peste ani unul dintre cei mai apreciați artiști români postbelicici, profesor la Academia de Belle Arte din București, secția de pictură, un model pentru mulți dintre studenții săi.

Fascinat de lumea înconjurătoare, sensibil la alternanțele luminii irizate, ale culorii și al farmecului locurilor dunărene, printre motivele picturii sale întâlnim, deseori, încă din copilărie, vapoare și corăbii, remorchere și bacuri, dar și lumea pestriță specifică unui port de tranzit, așa cum era Tulcea acelor vremi.

Tipologiile umane variate vor constitui o parte importantă a creației sale. „Femeie culcată”, uleiul pe pânză pictat în 1940, aparține perioadei celei mai prolifice a creației sale, când era deseori căutat de colecționari, apreciat de public și de istoricii de artă. De altfel, în 1945 obține premiul Galeriei Căminul Artei, pentru cea mai bună expoziție personală. Portretul modelului care îi pozează nu urmărește neapărat o ilustrare a trăsăturilor anatomice, ci mai degrabă tensiunea emoțională unică ce caracterizează personalitatea ei, ambianța în care trăiește și, evident, efectul pictural.

Scena redată cu atâta prospețime coloristică, sinceritate și vivacitate a mișcării crează un motiv de gen, predilect pentru Ciucurencu în scenele de interior cu personaje feminine. Noi caracteristici ale artei lui Ciucurencu ies la iveală: „spontaneitatea notației, darul de a surprinde mișcarea în desfășurarea ei și de a construi formă din culoare” (Ionel Jianu).

În 1956, este selectat pentru pavilionul românesc al Bienalei de la Veneția și primește titlul de „artist emerit al artei”, prin acordarea Premiului de Stat și al Premiului Academiei, iar în 1957 este numit secretar al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Se stinge din viață în 1977.

****

„George Enescu” - bronz, de Gheorghe Anghel (1904-1966)

• Miercuri, 6 martie, ora 11:55
• Operă prezentată de Silvia Costin, artistă vizuală și muzeografă a  Muzeului Naţional „George Enescu”

Sculptorul Gheorghe Anghel vedea lumina zilei în 22 august 1904, la Turnu Severin, într-o casă frumoasă care mai supraviețuiește și astăzi în centrul orașului. Se înscrie la Școală de Arte Frumoase din București, unde studiază cu Antoine Injalbert. Pleacă la Paris, unde monumentele, galeriile, muzeele, atelierele artiștilor francezi aveau să-i fie adevărata învățătură artistică. Este atras atât de arta medievală franceză, cât și de arta sculptorilor Rodin, Bourdelle, Maillol sau Despiau. Șederea în capitala Franței avea să fie o perioada rodnică și foarte activă.

Gheorghe Anghel participă la Paris la mai multe saloane oficiale, organizează expoziții personale, notabilă rămânând cea din 1935, pentru care toate exponatele au fost executate din teracotă și lut ars. La întoarcerea în România, creația sa sculpturală s-a materializat în lucrări în bronz și, mai rar, în piatră, imortalizând mari personalități ale culturii române: între acestea, bustul lui George Enescu, expus la Muzeul Național al Muzicii din București, care rămâne emblematic pentru portretistica închinată ilustrului compozitor și interpret român.

Știința modelajului relevă personalitatea atât de puternică și nuanțată a lui Enescu. Deși poate fi privit ca un portret oficial, nimic din sobrietatea, importanța și rigiditatea unei astfel de statui nu răzbate din sculptura lui Anghel. Dimpotrivă: trăirea intensă, privirea întoarsă spre interior, caracterul meditativ, postura specifică maestrului trădează o înțelegere deplină a psihologiei unui mare creator.

Deșia primit numeroase distincții acordate pentru recunoașterea meritelor sale creatoare- în 1954, a fost numit „maestru emerit al artei” și, în 1966, „artist al poporului” – Gheorghe Anghel a refuzat sistematic să apeleze la concesii pentru arta oficială a epocii. Întâlnirea aproape inițiatică avută la Paris cu monseniorul Ghica, dar și caracterul său intransigent l-au determinat să se retragă într-o chilie de la Mănăstirea Pasărea de lângă București, unde s-a stins în 7 aprilie 1966.

****

„Stările câmpului”, 1953 - 1956, ulei pe pânză - de Ion Ţuculescu (1910 - 1962)

• Joi, 7 martie, ora 11:55
• Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

„Sufletul meu sunt culorile vii. În arta plastică, explorarea eului se face jucându-te. Când încep un tablou, nu știu dinainte cum va fi el. În pictura mea, vreau să fiu un primitiv, să mă las condus de instinct. Toți marii revoluționari în artă au fost niște primitivi moderni. Numai primitivii au transformat viața într-o flacăra mistuitoare”, mărturisea Ion Țuculescu.

Deși urmează concomitent cursurile Facultăților de Medicină și de Științe Naturale din București, profesând ulterior ca medic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi la Spitalul Brâncovenesc din București și ca cercetător științific la Academia Română, el rămâne ancorat în lumea artei. A frecventat atelierele lui Eustațiu Stoenescu, Ion Theodorescu-Romanați (unde a și lucrat) dar și călătorește mult în Italia, Grecia (împreună cu Gala Galaction, de care îl va lega o statornică prietenie), Turcia, Palestina, Egipt, insula Corfu. Toate destinațiile sunt adevărate „lecții” de pictură, deprinse prin muzeele și galeriile unde erau expuși marii maeștri.

Urmând imboldurile firii și simțirii sale, Ion Țuculescu „a optat de la bun început pentru soluțiile plastice de extracție expresionistă, care sunt legate de ansamblul creației sale printr-o admirabilă continuitate”, consemnau Florența Ivaniuc și Cristian-Robert Velescu, în volumul: „Ion Țuculescu - participare la misterul creației”. În egală măsură, estetica impresionismului este prezentă în tablourile sale - o trimitere pe care a cenzurat-o și a condus-o spre satisfacerea propriilor exigențe stilistice.

Tabloul „Stările câmpului”, pictat în anii 1953 -1956, nu face excepție. Este o pictură de maturitate, în care motivul peisajului, câmpul cu vegetație exuberantă, face parte din cel mai pur registru impresionist, în timp ce expresia lui poartă amprenta cromatică și gestuală a unui expresionism revelator. Acest mariaj paradoxal, înnobilat de căutarea febrilă și autentică a unui spirit artistic de sinteză, atât de inovator, a dat naștere unei opere de o originalitate nemaivăzută în plastica românească modernă.

 

 

****

„Port în insula Hydra”, 1960 - 1968, ulei pe pânză - de Niculina Delavrancea Dona (1890 - 1981)

• Vineri, 8 martie, ora 11:55
• Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală şi realizatoare TV

Niculina Delavrancea Dona face parte dintr-o categorie foarte puțin cunoscută de artiști români. A fost a treia fiica a scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea. A călătorit mult, iar tabloul „Port în insula Hydra”, realizat în 1960 – 1968, într-una dintre călătoriile în însoritele insule grecești, este expus astăzi în Galeria Națională. A studiat la București și Paris. Maeștri i-au fost Ipolit Strâmbu, Dimitrie Paciurea și Eustațiu Stoenescu. Din 1916, a participat la expozițiile grupărilor Tinerimea Artistică și Femeile Pictore și Sculptore. Între 1928 și 1945, a expus regulat la Saloanele Oficiale de Pictură și Grafică, fiind premiată în anul 1929. Din 1947, a participat la expozițiile anuale de stat și inter-regionale.

Peisajul a fost pentru arta românească modernă o veritabilă școală de pictură, un mediu prielnic diversificării mijloacelor de expresie ale artiștilor. Niculina Dona Delavrancea abordează într-un mod personal motivul călătoriei, viziunea sa fiind una de sinteză cromatică, redusă la plaje largi de culoare, delimitate de contururi liniare ferme. Tabloul păstrează ceva din prospețimea unei eboșe și, asta, pentru că Niculina Delavrancea Dona stăpânește foarte bine întregul, adică acea coerentă geometrică, severă a imaginii, cât și instantaneul, adică figurarea febrilă, aproape tactilă a desenului și culorii, într-o libertate maximă de limbaj.