loader
Foto

Galerie foto

Ileana Ploscaru Panait

Ileana Ploscaru Panait, artist vizual, semnează, la TVR Cultural, „Pastile de artă”, „Poesis”, VideoART” și „Biografii necesare”. Este și producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

 

Biografii necesare
Pastila de artă

Este absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti şi a urmat stagii de master, burse de studii şi cursuri de specializare în Management Cultural şi Formarea Instructorilor în Management Cultural în Uniunea Europeană.

A lucrat în domeniul artelor vizuale ca muzeograf la Muzeul de Artă din Bacău, Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, calitate în care a organizat peste 800 de expoziţii şi manifestări culturale în ţară şi în străinătate. A făcut parte din staff-ul Târgului Internaţional de Carte BOOKarest. Publică în reviste de specialitate, face parte din jurii şi simpozioane naţionale de artă plastică.

Ca artist vizual, a organizat opt expoziţii personale de grafică şi pictură, lucrările sale au fost selectate în expoziţii din ţară şi din străinătate, a participat la tabere de creaţie şi burse de studii din România şi de peste hotare. Lucrări ale artistei se află în muzee şi colecţii private din România, Grecia, Olanda, Franţa, Belgia, Elveţia, Germania, Marea Britanie, Italia, Slovacia, Ungaria.

Din 2000 este realizatoare și producătoare în cadrul Direcţiei Programe - Departamentul Producţie editorială, unde a lucrat la emisiunile de anchetă culturală „Preţul culturii’’, „Lentila de contact’’ şi la documentarele-eveniment „Anul Francofoniei”, „Muzeul Naţional de Artă Contemporană’’, „Anul Brâncuşi’’, „Anul Brâncoveanu’’ .

A fost redactor la emisiunea „Garantat 100%’’ şi editor coordonator al magazinului cultural „Art@ro’’, de la TVR Cultural. A lucrat la campaniile Televiziunii Naţionale „Mari Români”, „Restauration” şi la cele cinci ediţii ale Eurovision pentru tinerii muzicieni şi dansatori. A realizat serialul săptămânal „Un tablou pe săptămână’’.

Recente:

Din 2015 este producătoarea emisiunii „Mic Dejun cu un Campion”, ajunsă în 2023 la sezonul 18, în nouă ani de difuzare neîntreruptă.

Realizatoare şi producătoare a seriei „Pastila de artă”: „Capodopere” – Galeria de Artă Modernă Românească, „O vedetă, un tablou” – Galeria de Artă Europeană şi „Tezaur medieval” – Galeria de Artă Veche Românească, toate trei realizate în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României.

Producătoare a serialului „Poesis” şi „VideoART’’ în actuala grilă de programe de la TVR Cultural.

Realizatoare şi producătoare a serialului „Biografii necesare” – „Secţiune prin atelier” ajuns la sezonul al doilea în grila de toamnă 2023, la TVR Cultural. Semnează, totodată, scenariul şi regia.

 

PREMII de televiziune:

2008 - nominalizare la Japan Prize Award 2008 – International Contest for Educational Media pentru programul „O vedetă, un tablou’’, show interactiv cu premii care prezintă capodopere din Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României.

2009 - Premiile Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) - Premiul special al juriului -acordat Societăţii Române de Televiziune ¬ pentru Proiectul „Restaurare" şi Premiul Revistei TV Mania pentru promovarea proiectelor culturale (cu colectivul)

2010 - Premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) la categoria documentar istoric pentru Programul Restaurare (cu colectivul)

2012 - Premiul românilor din diaspora pentru filmul „O lume despre care nu se vorbeşte’’ din cadrul Campaniei 10 ani TVR Cultural

2012 - Premii/trofeu pentru spectacolul în direct Premiile TVR Cultural

2014 - Marele Premiu APTR pentru Campania Brâncoveanu (cu colectivul) şi Premiul pentru Documentar pentru Campania „Comoara pierdută, Mănăstirea Văcăreşti”

2018 - Premiul APTR în cadrul Galei Centenar pentru formatul „Mic dejun cu un Campion”

2020 - Premiul TVMania pentru emisiunea „Mic dejun cu un Campion”

 

„Opinia potrivit căreia omul obişnuit este departe de a înţelege şi ,gusta’ arta cultă este de mult depăşită. Prin toate programele pe care le fac doresc să încurajez contactul firesc cu opera de artă. Artistul şi lucrările sale, indiferent că aparţin secolelor trecute sau contemporaneităţii, sunt perfect abordabile de toată lumea. Arta nu este un act sacru, ci un gest cotidian’’ – Ileana Ploscaru Panait.

 

ARTICOLE ASOCIATE

 Biografii necesare: Artistul Doru Drăguşin

Biografii necesare: Artistul Doru Drăguşin

publicat: miercuri, 02 octombrie 2024

Lucrările lui Doru Drăguşin sunt metafore ale volumului în spaţiu, în care are libertatea totală de a urmări ...

Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească

Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească

publicat: duminică, 29 septembrie 2024

TVR Cultural vă prezintă, în cadrul emisiunii ”Pastila de artă”, o serie de lucrări reprezentative din colecţia ...

Biografii necesare: Pictorul și graficianul Ion Drăghici

Biografii necesare: Pictorul și graficianul Ion Drăghici

publicat: marţi, 24 septembrie 2024

Fără excese, cu bună măsură şi cuviinţă, artistul Ion Drăghici şi-a încropit fărâmă cu fărâmă, o lume a bunătăţii ...

Capodopere din Galeria Europeană, la ”Pastila de artă”

Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le-ați putut admira între 26 și 30 august sunt: ...

Pictorița Norica Veșca, la ”Biografii necesare”

’’Este important să căutăm tot timpul ceva ce merită să fie spus lumii. Chiar şi în momentele mele mai puţin ...

Pastila de artă, capodopere din galeria europeană

Pastila de artă, capodopere din galeria europeană

publicat: vineri, 16 august 2024

Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le puteți admira între 20 și 23 august la TVR ...

’’Concertul’’ de Abraham van der Schoor, la ”Pastila de artă”

”Isus şi păcătoşii pocăiţi’’ de Anton van Dyck , ’’Interior de bucătărie’’ de David Ryckaert III ’, ”Portretul ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, ...

Pictorul Vasile Tolan, la „Biografii necesare”: Prin artă, se ajunge la o spiritualizare a materiei | VIDEO

TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă, în 4 august, de la ora 22.00, dialogul dintre artista vizuală ...

Pictorul Constantin Flondor, la „Biografii necesare”: Pentru mine, repetiţia este monotonă. Totdeauna, am simţit nevoia de a mă provoca, de a tenta riscul | VIDEO

În 28 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, ...

„Buchet de flori”, tablou al lui Rachel Ruysch, apreciată reprezentantă a picturii florale olandeze, la „Pastila de artă”

„Cele trei grații” (Hans von Aachen), „Răstignirea” (atribuit Școlii lui Jan van Eyck), „Buchet de flori” (Rachel ...

Pictorul Vasile Rață, la „Biografii necesare”: Prin tot ceea ce creează, artistul trebuie să stârnească emoţii. Altfel, nu există | VIDEO

Duminică, 21 iulie, TVR Cultural a redifuzat, la „Biografii necesare”, dialogul dintre artista vizuală Ileana ...

Povestea picturii „Sf. Blasius”, a lui Francisco Zurbaran, ce provine dintr-un altar din secolul XVII, la „Pastila de artă”

Între 15 și 21 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi lucrări semnate de ...

Familia Maitec, o dinastie de artiști. Stèphane Maitec: Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple | VIDEO

Între 8 și 14 iulie, la „Biografii necesare”, TVR Cultural a redifuzat dialogurile dintre artista vizuală Ileana ...

„Pastila de artă”: Rodin, Pissaro, Paul Signac și Sisley, la TVR Cultural, de Ziua Națională a Franței

De Ziua Națională a Franței, în 14 iulie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus ...

Povestea picturii „Coborârea de pe cruce”, realizată de Pieter van Mol în 1635, la „Pastila de artă” | VIDEO

Între 8 și 14 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural pot descoperi poveștile din spatele ...

Sculptorul Costel Iacob, la „Biografii necesare”: Eu m-am eliberat de volum şi am lucrat cu lumina | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 7 iulie, dialogul artistei vizuale Ileana Ploscaru Panait cu sculptorul Costel Iacob, ...

„Călătorii imaginare”. Pictorița Angela Tomaselli, la „Biografii necesare”: Pentru mine, culoarea e foarte importantă. În fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO

În prima săptămână din luna iulie, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor să revadă ...

Povestea lucrării „Portretul Giovannei Spinola Pavese”, din colecția Regelui Carol I, la „Pastila de artă” | VIDEO

„Haman în fața Esterei”, „Venus și Amor”, „Logodna Fecioarei”, „Madona cu Pruncul” și„Portretul Giovannei Spinola ...

Sculptorița Victoria Zidaru, la „Biografii necesare”: În orice fac, caut să împlinesc felul în care trăiesc arta

În 30 iunie, la „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait a avut-o ca invitată pe sculptorița ...

„Pastila de artă”: Povestea picturii „Biserica din Moret iarna”, la TVR Cultural | VIDEO

„Biserica din Moret iarna” (Sisley), „Adorația păstorilor” (El Greco), „Cele patru anotimpuri” (Pieter Brueghel cel ...

Regretatul sculptor Vlad Ciobanu, la „Biografii necesare”: Artistul trăieşte sub presiunea unei vocaţii | VIDEO

Între 24 și 28 iunie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă dialogurile dintre artista vizuală ...

Povestea vieții lui El Greco și a tablourilor sale, la „Pastila de artă”

Între 10 și 16 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor să ...

Pictorița Norica Veșcă: „Eu îmi explorez, de fiecare dată, sufletul”. Artiștii săptămânii 17-21 iunie, la „Biografii necesare” | VIDEO

Între 17 și 21 iunie, la „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor ...

Graficiana Suzana Fântânariu, la „Biografii necesare”: Artistul nu lucrează niciodată doar pentru el, ci pentru ceilalţi. Arta transmite mesaje pe care publicul le aşteaptă | VIDEO

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să revadă, în 16 iulie, de la ora 22.00, dialogul dintre artista vizuală ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce | VIDEO

TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă, în 9 iunie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă ...

Despre creațiile artistei Geta Brătescu, la „Pastila de artă”: „Niciodată nu am lucrat ca să răspund unei mode”

Între 3 și 9 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR ...

Pictorul Corneliu Vasilescu, la „Pastila de artă”: Consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului ce mă reprezintă

Între 27 mai și 2 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor ...

„Pastila de artă”. Ștefan Pelmuș:  Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte

Între 20 și 26 mai, la TVR Cultural, Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să descopere ...

Pictorul Silviu Oravitzan, la „Biografii necesare”: Credinţa este răspunsul firesc al devenirii mele | VIDEO

Pictorul Silviu Oravitzan, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest din Timișoara, ...

„Biografii necesare”. Pictorița Florica Prevenda: N-am făcut niciodată ceea ce se aştepta de la mine. Eu mă simt un artist liber. Văd lumea în felul meu | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, 21 aprilie, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și pictorița Florica ...

Maxim Dumitraș, la „Biografii necesare”: A trecut timpul, mă reîntorc la copilărie şi îmi cresc singur sculpturile. Natura lucrează odată cu mine | VIDEO

Maxim Dumitraș - sculptor, pictor, artist multimedia și muzeograf - este invitatul realizatoarei Ileana Ploscaru ...

Cel de-al treilea sezon „Biografii necesare”, la TVR Cultural și TVR Internațional. Ileana Ploscaru Panait: Vom cunoaște oameni pentru care arta este un destin

În cel de-al treilea sezon al emisiunii „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait îi invită pe ...

„Pastila de artă”: Povestea naturii moarte „Apă sfințită”, a lui Constantin D. Stahi (1882), la TVR Cultural

În ultima săptămână din luna martie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe ...

Sculptorul Romelo Pervolovici, la „Biografii necesare”: Un artist trebuie să fugă de rutină, orice s-ar întâmpla | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 24 martie, la „Biografii necesare”, dialogul dintre sculptorul Romelo Pervolovici, ...

Artista Daniela Frumușeanu, la „Biografii necesare”: Primii noştri judecători suntem noi înşine. În artă, nimic nu este uşor | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 17 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Daniela Frumușeanu, artistă ...

„Biografii necesare”, cu Marijana și Relu Bițulescu: Artistul este obişnuit să caute, tot timpul, fără odihnă, fără alt refugiu, doar arta sa | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 10 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, gazda emisiunii „Biografii ...

„Pastila de artă”: Cum a creat Gheorghe Anghel bustul lui George Enescu | VIDEO

Între 4 și 10 martie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla poveștile din spatele tablourilor „Femeie culcată” ...

Pictorița Letiția Oprișan, la „Biografii necesare”: Eu trăiesc în concubinaj cu arta mea | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat duminică, 3 martie, de la ora 22.00, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă ...

„Pastila de artă”: Camil Ressu și Corneliu Baba, între pictorii săptămânii 26 februarie - 1 martie, la TVR Cultural

Între 26 februarie și 1 martie, la „Pastila de artă”,  TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să afle poveștile ...

„Poesis”: Poezii de Mihai Eminescu și Nina Cassian, în săptămâna 26 februarie - 3 martie, la TVR Cultural

Între 26 februarie și 3 martie, la „Poesis”, TVR Cultural le propune telespectatorilor poeziile „Venere și Madonă”, ...

In memoriam Alex Ștefănescu. Producătoarea TVR Ileana Ploscaru: „Cărţile erau umbra şi credinţa lui, scopul şi liniştea sa”

Un necrolog de Ileana Ploscaru Panait, producătoare TVR

Pictorul Ștefan Pelmuș, la „Biografii necesare”: Îmi concep lucrările ca pe o scriere antică. În loc de cuvinte, folosesc imagini | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 25 februarie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, realizatoare TV și artistă ...

„Pastila de artă”: O săptămână dedicată operelor lui Constantin Brâncuși, la TVR Cultural

Între 19 și 25 februarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii au putut afla mai multe despre sculpturile lui ...

Realizatoarea Ileana Ploscaru Panait, din culisele „Poesis”: Aducem în actualitate o zestre culturală de o valoare indiscutabilă

Cu peste 500 de episoade ce cuprind momente artistice prețioase ale marilor actori români și imagini din arhiva ...

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și „Odă în metru antic”, între poeziile ilustrate cu imagini din arhiva TVR | VIDEO

„O zi” (Tudor Arghezi), „Stelele-n cer”, „Cugetările sărmanului Dionis” - fragment, „Scrisoarea a III-a” - ...

„Biografii necesare”. Pictorița Angela Tomaselli: Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 18 februarie, de la ora 22.00, interviul realizat de Ileana Ploscaru Panait cu Angela ...

Povești despre Balcic, la „Pastila de artă”, între 12 și 16 februarie, la TVR Cultural | VIDEO

Între 12 și 16 februarie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să descopere, la „Pastila de artă”, poveștile ...

„Poesis”: „Lacul” și „Memento mori”, între poeziile săptămânii 12-18 februarie, la TVR Cultural | VIDEO

Între 12 și 18 februarie, de la ora 20.25, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor poeziile „Ce te legeni”, ...

„Poesis”: Nichita Stănescu recită „Elegia a opta. Hiperboreeana” (imagini difuzate în 1970) | VIDEO

„Cântec (e o întâmplare a ființei mele)” și „Elegia a opta. Hiperboreeana”, ale lui Nichita Stănescu, „Dragoste în ...

Pictorul și sculptorul Valentin Tănase, la „Biografii necesare”: Credinţa sinceră este necesară în procesul de creaţie | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 11 februarie, dialogul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Valentin Tănase - ...

„Pastila de artă”: „Chermeză în Bretania” și „Interior”, la TVR Cultural

TVR Cultural le-a propus telespectatorilor, în cea de-a doua săptămână a lunii februarie, să afle poveștile din ...

„Biografii necesare”, cu artiștii Dana şi Stèphane Maitec: Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 4 februarie, dialogul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Dana şi Stèphane Maitec, ...

„Poesis”: Victor Rebengiuc recită „Papirus cu lacune”, de Nichita Stănescu (1991) | VIDEO

În ultimele zile ale lunii ianuarie și începutul lunii februarie, de la ora 20.25, TVR Cultural i-a invitat pe ...

„Pastila de artă”: Poveștile din spatele tablourilor lui Nicolae Tonitza și Francisc Șirato, la TVR Cultural

Între 29 ianuarie și 2 februarie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor, la „Pastila de artă”, povești despre ...

„Biografii necesare”. Pictorul Gheorghe I. Anghel: Mi-a plăcut întotdeuna să caut ceva care să mă uimească | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 28 ianuarie, interviul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Gheorghe I. Anghel – ...

Nichita Stănescu recitând „Cântec în doi” (1970), la „Poesis” | VIDEO

În penultima săptămână din ianuarie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor interpretări emoționante ale ...

Tablouri de Iosif Iser, Alexandru Satmari și Corneliu Michăilescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a treia săptămână din ianuarie

Între 22 și 27 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre tablourile „Cea mai nouă ...

„Biografii necesare”. Ediție dedicată memoriei sculptorului Vlad Ciobanu (1948-2024): „Eu sunt oglinda lumii şi lumea este oglinda mea” | VIDEO

TVR Cultural redifuzează, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 22.00, o ediție in memoriam „Biografii necesare”, ...

„Biografii necesare”. Artista Stela Lie: „Am o voce mică, dar este a mea şi n-o forţez” | VIDEO

TVR Cultural redifuzează duminică, 21 ianuarie, de la ora 22.00, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Stela ...

Tablouri semnate de Margareta Sterian și Marcel Iancu, la „Pastila de artă”

Între 15 și 19 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe informații despre tablourile „Café - ...

„Poesis”: Versuri de Mihai Eminescu, în săptămâna 15-21 ianuarie, la TVR Cultural | VIDEO

În săptămâna 15-21 ianuarie, la „Poesis”, TVR Cultural le propune telespectatorilor să asculte poezii de Mihai ...

O săptămână cu artiștii români avangardiști, la „Pastila de artă”, între 8 și 12 ianuarie, la TVR Cultural

În cea de-a doua săptămână din luna ianuarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai ...

„Biografii necesare”. Dinu Rădulescu: Eu fac parte dintre artiştii care trebuie să lucreze mult ca să ajungă la o sculptură rezonabilă | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 4 ianuarie, dialogul dintre Dinu Rădulescu, sculptor, desenator şi profesor, membru al ...

„Poesis”: „Nopți” („Vino, Doamne!”), de Vali Sterian, la TVR Cultural. Poeziile sfârșitului de an | VIDEO

TVR Cultural le aduce telespectatorilor poezii emoționante, încărcate de istorie, și clipuri din arhiva de aur a ...

„Pastila de artă”: Icoane vechi și sculpturi de Brâncuși și Oscar Han, de sărbători, la TVR Cultural

Între 18 și 31 decembrie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre icoanele creștine și ...

Poveștile din tablourile lui Eustațiu Stoenescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a doua săptămână din decembrie

Între 11 și 15 decembrie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre ...

„Pastila de artă”: Început de decembrie cu tablourile lui Theodor Pallady, la TVR Cultural

Între 4 și 10 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor picturile „Interior de atelier cu femeie în alb” ...

„VideoART”: Creațiile prezentate între 4 și 10 decembrie, la TVR Cultural

Între 4 și 10 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor alte cinci creații ale studenților și ...

„Pastila de artă”: Lucrarea „Misterul”, a lui Frederic Storck, în 1 decembrie, la TVR Cultural. Operele săptămânii

Între 27 noiembrie și 1 decembrie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor picturile „Femeie cu mască” (Mihail ...

„VideoART”: Creațiile studenților la Facultatea de Arte din Timișoara, prezentate la TVR Cultural între 27 noiembrie și 3 decembrie

Între 27 noiembrie și 3 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor noi filme experimentale din „Secvențe - ...

„Pastila de artă - Capodopere”: Tablouri de Ștefan Luchian, Nicolae Vermont și Henri Martin, prezentate între 20 și 26 noiembrie

Între 20 și 26 noiembrie, telespectatorii TVR Cultural pot afla mai multe despre tablourile semnate de Henri Martin ...

„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Gabriel Liiceanu, în 19 noiembrie, la TVR Cultural | VIDEO

TVR Cultural a difuzat duminică, 19 noiembrie, dialogul de colecție dintre Daniela Zeca Buzura, gazda „Mic dejun cu ...

„Pastila de artă - Capodopere”: Tablourile și sculpturile prezentate între 13 și 17 noiembrie, la TVR Cultural

Între 13 și 17 noiembrie, TVR Cultural le-a prezentat telespectatorilor, în cadrul „Pastilei de artă”, tablourile ...

„Pastila de artă”: Tablouri de Nicolae Grigorescu și un autoportret al lui Ioan Andreescu, între operele prezentate între 6 și 10 noiembrie

Între 6 și 10 noiembrie, „Pastila de artă - Capodopere” le-a prezentat telespectatorilor două icoane din secolul ...

„VideoART”: Creațiile studenților de la Facultatea de Arte din Timișoara, între 30 octombrie și 10 noiembrie

Între 30 octombrie și 10 noiembrie, la „VideoART”, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor filmele experimentale ...

„Pastila de artă”: Tablourile și sculpturile prezentante între 23 și 27 octombrie, la TVR Cultural

Între 23 și 27 octombrie, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi picturi semnate de Constantin D. Stahi, ...

Creațiile studenților de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în noul sezon „VideoART”, din 23 octombrie

De luni, 23 octombrie, TVR Cultural îi invită pe telespectatori la un nou sezon „VideoART”, în care le prezintă ...

„Pastila de artă”: Tablourile lui Aman și sculpturi semnată de Gheorghe Vasilescu și Carol Storck, la TVR Cultural

În săptămâna 16-20 octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor sculptura „Rodica”, a lui ...

„Pastila de artă”: Vineri, „Agar în deşert” (1870), de Gheorghe Tattarescu

În cea de-a doua săptămână din luna octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor ...

„Biografii necesare”. Artista Gabriela Drăghici: Arta trebuie să te extragă din cotidian şi să te proiecteze într-o lume a armoniei şi binelui | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 8 octombrie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Gabriela Drăghici, tapiser şi ...

„Pastila de artă”: „Capodopere”, din 25 septembrie, zilnic, la TVR Cultural

Din 25 septembrie, TVR Cultural difuzează seria „Capodopere”, în cadrul emisiunii „Pastila de artă”, în care le va ...

Ileana Ploscaru Panait TVR#ENESCU
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait, artist vizual, semnează, la TVR Cultural, „Pastile de artă”, „Poesis”, VideoART” și „Biografii necesare”. Este și producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”.
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait - Mic dejun
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait - Mic dejun
Ileana Ploscaru Panait
Ileana Ploscaru Panait

Este absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti şi a urmat stagii de master, burse de studii şi cursuri de specializare în Management Cultural şi Formarea Instructorilor în Management Cultural în Uniunea Europeană.

A lucrat în domeniul artelor vizuale ca muzeograf la Muzeul de Artă din Bacău, Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, calitate în care a organizat peste 800 de expoziţii şi manifestări culturale în ţară şi în străinătate. A făcut parte din staff-ul Târgului Internaţional de Carte BOOKarest. Publică în reviste de specialitate, face parte din jurii şi simpozioane naţionale de artă plastică.

Ca artist vizual, a organizat opt expoziţii personale de grafică şi pictură, lucrările sale au fost selectate în expoziţii din ţară şi din străinătate, a participat la tabere de creaţie şi burse de studii din România şi de peste hotare. Lucrări ale artistei se află în muzee şi colecţii private din România, Grecia, Olanda, Franţa, Belgia, Elveţia, Germania, Marea Britanie, Italia, Slovacia, Ungaria.

Din 2000 este realizatoare și producătoare în cadrul Direcţiei Programe - Departamentul Producţie editorială, unde a lucrat la emisiunile de anchetă culturală „Preţul culturii’’, „Lentila de contact’’ şi la documentarele-eveniment „Anul Francofoniei”, „Muzeul Naţional de Artă Contemporană’’, „Anul Brâncuşi’’, „Anul Brâncoveanu’’ .

A fost redactor la emisiunea „Garantat 100%’’ şi editor coordonator al magazinului cultural „Art@ro’’, de la TVR Cultural. A lucrat la campaniile Televiziunii Naţionale „Mari Români”, „Restauration” şi la cele cinci ediţii ale Eurovision pentru tinerii muzicieni şi dansatori. A realizat serialul săptămânal „Un tablou pe săptămână’’.

Recente:

Din 2015 este producătoarea emisiunii „Mic Dejun cu un Campion”, ajunsă în 2023 la sezonul 18, în nouă ani de difuzare neîntreruptă.

Realizatoare şi producătoare a seriei „Pastila de artă”: „Capodopere” – Galeria de Artă Modernă Românească, „O vedetă, un tablou” – Galeria de Artă Europeană şi „Tezaur medieval” – Galeria de Artă Veche Românească, toate trei realizate în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României.

Producătoare a serialului „Poesis” şi „VideoART’’ în actuala grilă de programe de la TVR Cultural.

Realizatoare şi producătoare a serialului „Biografii necesare” – „Secţiune prin atelier” ajuns la sezonul al doilea în grila de toamnă 2023, la TVR Cultural. Semnează, totodată, scenariul şi regia.

 

PREMII de televiziune:

2008 - nominalizare la Japan Prize Award 2008 – International Contest for Educational Media pentru programul „O vedetă, un tablou’’, show interactiv cu premii care prezintă capodopere din Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României.

2009 - Premiile Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) - Premiul special al juriului -acordat Societăţii Române de Televiziune ¬ pentru Proiectul „Restaurare" şi Premiul Revistei TV Mania pentru promovarea proiectelor culturale (cu colectivul)

2010 - Premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) la categoria documentar istoric pentru Programul Restaurare (cu colectivul)

2012 - Premiul românilor din diaspora pentru filmul „O lume despre care nu se vorbeşte’’ din cadrul Campaniei 10 ani TVR Cultural

2012 - Premii/trofeu pentru spectacolul în direct Premiile TVR Cultural

2014 - Marele Premiu APTR pentru Campania Brâncoveanu (cu colectivul) şi Premiul pentru Documentar pentru Campania „Comoara pierdută, Mănăstirea Văcăreşti”

2018 - Premiul APTR în cadrul Galei Centenar pentru formatul „Mic dejun cu un Campion”

2020 - Premiul TVMania pentru emisiunea „Mic dejun cu un Campion”

 

„Opinia potrivit căreia omul obişnuit este departe de a înţelege şi ,gusta’ arta cultă este de mult depăşită. Prin toate programele pe care le fac doresc să încurajez contactul firesc cu opera de artă. Artistul şi lucrările sale, indiferent că aparţin secolelor trecute sau contemporaneităţii, sunt perfect abordabile de toată lumea. Arta nu este un act sacru, ci un gest cotidian’’ – Ileana Ploscaru Panait.

 

Arhiva articole
 Biografii necesare: Artistul Doru Drăguşin
miercuri, 02 octombrie 2024
Lucrările lui Doru Drăguşin sunt metafore ale volumului în spaţiu, în care are libertatea totală de a urmări dinamica formei, dialogul plinului şi golului, materialitatea pietrei sau a fibrei lemnului, sensul tăieturii de daltă, accidentele ce dau expresie suprafeţei.
Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească
duminică, 29 septembrie 2024
TVR Cultural vă prezintă, în cadrul emisiunii ”Pastila de artă”, o serie de lucrări reprezentative din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească a Muzeulului Naţional de Artă al României.
Biografii necesare: Pictorul și graficianul Ion Drăghici
marţi, 24 septembrie 2024
Fără excese, cu bună măsură şi cuviinţă, artistul Ion Drăghici şi-a încropit fărâmă cu fărâmă, o lume a bunătăţii şi frumuseţii exprimate prin desen şi culoare. Şi-a delimitat un spaţiu al lucrului ferit de freamătul, de multe ori, destabilizator al evenimentelor din afara sa.
Capodopere din Galeria Europeană, la ”Pastila de artă”
vineri, 23 august 2024
Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le-ați putut admira între 26 și 30 august sunt: ’’Sfânta Familie cu Sfânta Ecaterina’’ de Giovanni Francesco Bezzi, ’’Livadă înflorită’’ de Camille Pissaro, ’’Flori într-o grotă’’ de Abraham Mignon, ”Iisus la stâlp” de Alonso Cano,’’Pietà’’ de Bartolomeo Suardi.
Pictorița Norica Veșca, la ”Biografii necesare”
vineri, 23 august 2024
’’Este important să căutăm tot timpul ceva ce merită să fie spus lumii. Chiar şi în momentele mele mai puţin fericite doresc să arăt celor care îmi privesc lucrările partea frumoasă a vieţii.”
Pastila de artă, capodopere din galeria europeană
vineri, 16 august 2024
Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le puteți admira între 20 și 23 august la TVR Cultural: ’’Apolo şi Dafne’’ de Frans Wouters, ’’Adoraţia magilor’’(sec XV), ’’Fecioara cu Pruncul înconjurată de sfinţi şi donatori’’, de Giorgio Schiavone, ’’Doi arabi cu cal alb’’, atribuit lui Antoine – Jean Gros.
’’Concertul’’ de Abraham van der Schoor, la ”Pastila de artă”
vineri, 09 august 2024
”Isus şi păcătoşii pocăiţi’’ de Anton van Dyck , ’’Interior de bucătărie’’ de David Ryckaert III ’, ”Portretul lui Marcantonio Barbaro’’ de Tintoretto , ’’Îngerii anunţând naşterea lui Iisus’’ de Leandro Bassano ’, ”Concertul’’ de Abraham van der Schoor - sunt lucrările din Galeria de Artă Europeană a Muzeului  Naţional de Artă al României pe care le puteți contempla la ”Pastila de artă”, între 12 și 18 august, pe TVR Cultural.
Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO
luni, 05 august 2024
TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și sculptorul Laurențiu Mogoșanu.
Pictorul Vasile Tolan, la „Biografii necesare”: Prin artă, se ajunge la o spiritualizare a materiei | VIDEO
joi, 01 august 2024
TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă, în 4 august, de la ora 22.00, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și pictorul Vasile Tolan, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Pictorul Constantin Flondor, la „Biografii necesare”: Pentru mine, repetiţia este monotonă. Totdeauna, am simţit nevoia de a mă provoca, de a tenta riscul | VIDEO
vineri, 26 iulie 2024
În 28 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală, și pictorul Constantin Flondor, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest din Timișoara și profesor-invitat la Sommermalakademie, Beratzhausen.
„Buchet de flori”, tablou al lui Rachel Ruysch, apreciată reprezentantă a picturii florale olandeze, la „Pastila de artă”
vineri, 26 iulie 2024
„Cele trei grații” (Hans von Aachen), „Răstignirea” (atribuit Școlii lui Jan van Eyck), „Buchet de flori” (Rachel Ruysch), „Venus și Amor” (Lucas Cranach cel Bătrân) și „Bărci de pescari la Honfleur” (Claude-Oscar Monet) sunt tablourile pe care artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor să le descopere între 22 și 28 iulie, la TVR Cultural.
Pictorul Vasile Rață, la „Biografii necesare”: Prin tot ceea ce creează, artistul trebuie să stârnească emoţii. Altfel, nu există | VIDEO
duminică, 21 iulie 2024
Duminică, 21 iulie, TVR Cultural a redifuzat, la „Biografii necesare”, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și  pictorul Vasile Rață.
Povestea picturii „Sf. Blasius”, a lui Francisco Zurbaran, ce provine dintr-un altar din secolul XVII, la „Pastila de artă”
vineri, 19 iulie 2024
Între 15 și 21 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi lucrări semnate de Pietro da Cortona, Guercino, Jan Brueghel, Bartholomaus Spranger și Francisco Zurbaran.
Familia Maitec, o dinastie de artiști. Stèphane Maitec: Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple | VIDEO
duminică, 14 iulie 2024
Între 8 și 14 iulie, la „Biografii necesare”, TVR Cultural a redifuzat dialogurile dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și Letiția Oprișan - pictoriță și graficiană, artiștii Marijana și Relu Bițulescu, artista vizuală Daniela Frumușeanu, sculptorul și artistul multimedia Romelo Pervolovici, pictorul Alexandru Rădvan și familia de artiști Maitec - Dana şi Stèphane, fotografi și artiști vizuali, sculptorul Ovidiu Maitec și graficiana Sultana Maitec.
„Pastila de artă”: Rodin, Pissaro, Paul Signac și Sisley, la TVR Cultural, de Ziua Națională a Franței
miercuri, 10 iulie 2024
De Ziua Națională a Franței, în 14 iulie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor să regăsească lucrări celebre semnate de Rodin - „Vârsta de bronz”, Alfred Sisley - „Biserica din Moret iarna”, Paul Signac - „Poartă (Saint-Tropez)”, Marie-Victoire Lemoine - „Tânără cu cățel” și Camille Pissaro - „Livada înflorită”.
Povestea picturii „Coborârea de pe cruce”, realizată de Pieter van Mol în 1635, la „Pastila de artă” | VIDEO
miercuri, 10 iulie 2024
Între 8 și 14 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural pot descoperi poveștile din spatele tablourilor „Suzana și cei doi bătrâni” (Wtewael), „Fecioara cu Pruncul” (Gentileschi), „Coborârea de pe cruce” (Pieter van Mol), „Sală din Palatul Hradcany” (Sadelaer) și „Martiriul Sf. Maurițiu” (El Greco).
Sculptorul Costel Iacob, la „Biografii necesare”: Eu m-am eliberat de volum şi am lucrat cu lumina | VIDEO
duminică, 07 iulie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 7 iulie, dialogul artistei vizuale Ileana Ploscaru Panait cu sculptorul Costel Iacob, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
„Călătorii imaginare”. Pictorița Angela Tomaselli, la „Biografii necesare”: Pentru mine, culoarea e foarte importantă. În fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO
duminică, 07 iulie 2024
În prima săptămână din luna iulie, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor să revadă dialogurile sale cu graficiana Stela Lie, pictorul și poetul Gheorghe I. Anghel, pictorul Ștefan Pelmuș, graficianul și sculptorul Valentin Tănase, pictorița Angela Tomaselli și sculptorul Costel Iacob.
Povestea lucrării „Portretul Giovannei Spinola Pavese”, din colecția Regelui Carol I, la „Pastila de artă” | VIDEO
vineri, 05 iulie 2024
„Haman în fața Esterei”, „Venus și Amor”, „Logodna Fecioarei”, „Madona cu Pruncul” și„Portretul Giovannei Spinola Pavese” sunt tablourile clasice pe care Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural în prima săptămână din iulie, la „Pastila de artă”.
Sculptorița Victoria Zidaru, la „Biografii necesare”: În orice fac, caut să împlinesc felul în care trăiesc arta
duminică, 30 iunie 2024
În 30 iunie, la „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait a avut-o ca invitată pe sculptorița Victoria Zidaru, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Ediția va fi transmisă în reluare în 6 iulie, de la ora 08.00.
„Pastila de artă”: Povestea picturii „Biserica din Moret iarna”, la TVR Cultural | VIDEO
duminică, 30 iunie 2024
„Biserica din Moret iarna” (Sisley), „Adorația păstorilor” (El Greco), „Cele patru anotimpuri” (Pieter Brueghel cel Tânăr), „Fecioara cu pruncul” (Domenico Veneziano) și „Portretul ducesei cu Maine (Nicolas de Largillière) sunt operele prezentate la „Pastila de artă”, în ultima săptămână din luna iunie.
Regretatul sculptor Vlad Ciobanu, la „Biografii necesare”: Artistul trăieşte sub presiunea unei vocaţii | VIDEO
vineri, 28 iunie 2024
Între 24 și 28 iunie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă dialogurile dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și Doru Drăgușin - sculptor și pictor, sculptorița și graficiana Elena Hariga, sculptorul Dinu Rădulescu, Gabriela Drăghici - tapiser și restauratoare și sculptorul Vlad Ciobanu (1948-2024).
Povestea vieții lui El Greco și a tablourilor sale, la „Pastila de artă”
vineri, 14 iunie 2024
Între 10 și 16 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor să îi descopere sau să afle mai multe despre operele semnate de Ioan Atanasiu Delamare, Ștefan Câlția, Anca Boeriu, Valentin Teodosiu, dar și povestea vieții lui El Greco.
Pictorița Norica Veșcă: „Eu îmi explorez, de fiecare dată, sufletul”. Artiștii săptămânii 17-21 iunie, la „Biografii necesare” | VIDEO
miercuri, 12 iunie 2024
Între 17 și 21 iunie, la „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor  TVR Cultural să revadă documentarele despre sculptorul Mihai Marcu, pictorița și restauratoarea Diana Bărescu și curatorul Mihai Milea, pictorița Norica Veșca, pictorul și graficianul Ion Drăghici și pictorul Petru Lucaci.
Graficiana Suzana Fântânariu, la „Biografii necesare”: Artistul nu lucrează niciodată doar pentru el, ci pentru ceilalţi. Arta transmite mesaje pe care publicul le aşteaptă | VIDEO
marţi, 11 iunie 2024
TVR Cultural îi invită pe telespectatori să revadă, în 16 iulie, de la ora 22.00, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și graficiana Suzana Fântânariu, profesor univ. dr. în cadrul Facultății de Arte şi Design – Universitatea de Vest, Timişoara. Discuția, înregistrată în cadrul emisiunii „Biografii necesare”, va fi redifuzată și joi, 20 iunie, ora 23.30, și sâmbătă, 22 iunie, de la ora 08.00.
Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce | VIDEO
duminică, 09 iunie 2024
TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să revadă, în 9 iunie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală, cu pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”. Ediția este redifuzată și joi, 13 iunie, de la ora 23.45, precum și sâmbătă, 15 iunie, de la ora 08.00.  
Despre creațiile artistei Geta Brătescu, la „Pastila de artă”: „Niciodată nu am lucrat ca să răspund unei mode”
duminică, 09 iunie 2024
Între 3 și 9 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să îi descopere pe artiștii vizuali Geta Brătescu, Marilena Preda Sânc și Paul Neagu și pe pictorii Paul Gherasim și Letiția Oprișan.
Pictorul Corneliu Vasilescu, la „Pastila de artă”: Consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului ce mă reprezintă
duminică, 02 iunie 2024
Între 27 mai și 2 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să-i descopere pe Mihai Sârbulescu, pictor și desenator, pe sculptorul Grigore Patrichi-Smulți, pe Corneliu Vasilescu, pictor și grafician, pe pictorița Georgeta Năpăruș, dar și să afle lucruri inedite despre Sandro Boticelli, unul dintre cei mai importanți artiști ai Renașterii.
„Pastila de artă”. Ștefan Pelmuș:  Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte
duminică, 26 mai 2024
Între 20 și 26 mai, la TVR Cultural, Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să descopere portretele pictorițelor Yvonne Hassan și Angela Tomaselli, sculptorilor Mircea Roman și Mihai Marcu și al lui Ștefan Pelmuș, pictor și desenator, realizate în cadrul emisiunii „Pastila de artă”.
Pictorul Silviu Oravitzan, la „Biografii necesare”: Credinţa este răspunsul firesc al devenirii mele | VIDEO
marţi, 07 mai 2024
Pictorul Silviu Oravitzan, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Vest din Timișoara, a fost invitatul artistei vizuale Ileana Ploscaru Panait, la „Biografii necesare”, în ziua Paștelui ortodox, 5 mai, la TVR Cultural, și în 8 mai, la TVR Internațional.
„Biografii necesare”. Pictorița Florica Prevenda: N-am făcut niciodată ceea ce se aştepta de la mine. Eu mă simt un artist liber. Văd lumea în felul meu | VIDEO
duminică, 21 aprilie 2024
TVR Cultural a difuzat, 21 aprilie, dialogul dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și pictorița Florica Prevenda, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Maxim Dumitraș, la „Biografii necesare”: A trecut timpul, mă reîntorc la copilărie şi îmi cresc singur sculpturile. Natura lucrează odată cu mine | VIDEO
luni, 15 aprilie 2024
Maxim Dumitraș - sculptor, pictor, artist multimedia și muzeograf - este invitatul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală, la „Biografii necesare”, duminică, 14 aprilie, ora 22.00, la TVR Cultural și miercuri, 17 aprilie, ora 23.50, la TVR Internațional.
Cel de-al treilea sezon „Biografii necesare”, la TVR Cultural și TVR Internațional. Ileana Ploscaru Panait: Vom cunoaște oameni pentru care arta este un destin
joi, 28 martie 2024
În cel de-al treilea sezon al emisiunii „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait îi invită pe telespectatori să descopere zece noi artiști și să facă o incursiune în laboratoarele lor de creație. Prima ediție a noului sezon este difuzată la TVR Cultural duminică, 31 martie, de la ora 22.00 și la TVR Internațional miercuri, 3 aprilie, de la ora 23.50.
„Pastila de artă”: Povestea naturii moarte „Apă sfințită”, a lui Constantin D. Stahi (1882), la TVR Cultural
miercuri, 27 martie 2024
În ultima săptămână din luna martie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre tablourile „Calea Griviței” (Rudolf Schweitzer-Cumpăna), „Portret de familie” (Sabin Popp), „Apă sfințită” (C.D. Stahi) și despre sculpturile „Hercules încordându-şi arcul” (Bourdelle) și „Vârsta bronzului” (Rodin).
Sculptorul Romelo Pervolovici, la „Biografii necesare”: Un artist trebuie să fugă de rutină, orice s-ar întâmpla | VIDEO
duminică, 24 martie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 24 martie, la „Biografii necesare”, dialogul dintre sculptorul Romelo Pervolovici, fondatorul Grupului „META /2META /Romelo Pervolovici”, și realizatoarea TV Ileana Ploscaru Panait.
Artista Daniela Frumușeanu, la „Biografii necesare”: Primii noştri judecători suntem noi înşine. În artă, nimic nu este uşor | VIDEO
duminică, 17 martie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 17 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Daniela Frumușeanu, artistă vizuală cu specializarea tapiserie-imprimerie și profesoară la Universitatea de Arte București.
„Biografii necesare”, cu Marijana și Relu Bițulescu: Artistul este obişnuit să caute, tot timpul, fără odihnă, fără alt refugiu, doar arta sa | VIDEO
duminică, 10 martie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 10 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, gazda emisiunii „Biografii necesare”,  Marijana Biţulescu, artistă vizuală cu specializarea tapiserie și curator al Salonului Naţional de Miniatură Textilă, și Relu Bițulescu, pictor monumentalist şi muzician.
„Pastila de artă”: Cum a creat Gheorghe Anghel bustul lui George Enescu | VIDEO
duminică, 10 martie 2024
Între 4 și 10 martie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla poveștile din spatele tablourilor „Femeie culcată” (Al. Ciucurencu), „Stările câmpului” (Ion Țuculescu) și „ Port în insula Hydra” și al sculpturilor „Eroii Aerului” (Lydia Kodzebue) și bustul lui George Enescu (Gh. Anghel).
Pictorița Letiția Oprișan, la „Biografii necesare”: Eu trăiesc în concubinaj cu arta mea | VIDEO
duminică, 03 martie 2024
TVR Cultural a redifuzat duminică, 3 martie, de la ora 22.00, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV, și Letiția Oprișan - pictoriță, graficiană, poetă și membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti. Discuția a fost înregistrată în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
„Pastila de artă”: Camil Ressu și Corneliu Baba, între pictorii săptămânii 26 februarie - 1 martie, la TVR Cultural
miercuri, 28 februarie 2024
Între 26 februarie și 1 martie, la „Pastila de artă”,  TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să afle poveștile tablourile „Cosași odihnindu-se”, „Peisaj” (Camil Ressu), „Jucătorul de șah” (Corneliu Baba) și „La coasă” și „Panou decorativ” (Nicu Enea) , precum și sculptura  „Omul nopții” (Vida Gheza).
„Poesis”: Poezii de Mihai Eminescu și Nina Cassian, în săptămâna 26 februarie - 3 martie, la TVR Cultural
miercuri, 28 februarie 2024
Între 26 februarie și 3 martie, la „Poesis”, TVR Cultural le propune telespectatorilor poeziile „Venere și Madonă”, „Trecut-au anii”, „Peste vârfuri”, „Mai am un singur dor” (M. Eminescu), „Toate vârstele” (Nina Cassian) și „Unde sunt cei care nu mai sunt” (Nichifor Crainic).
Pictorul Ștefan Pelmuș, la „Biografii necesare”: Îmi concep lucrările ca pe o scriere antică. În loc de cuvinte, folosesc imagini | VIDEO
duminică, 25 februarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 25 februarie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, realizatoare TV și artistă vizuală, și pictorul Ștefan Pelmuș, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.  
„Pastila de artă”: O săptămână dedicată operelor lui Constantin Brâncuși, la TVR Cultural
vineri, 23 februarie 2024
Între 19 și 25 februarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii au putut afla mai multe despre sculpturile lui Constantin Brâncuși - „Danaidă”, „Bustul lui Petre Stănescu” și „Supliciul”, precum și despre „Torsul” semnat de Ion Irimescu și pictura în ulei „Pe terasă la mare”, a lui Marius Bunescu.
Realizatoarea Ileana Ploscaru Panait, din culisele „Poesis”: Aducem în actualitate o zestre culturală de o valoare indiscutabilă
joi, 22 februarie 2024
Cu peste 500 de episoade ce cuprind momente artistice prețioase ale marilor actori români și imagini din arhiva Televiziunii Române, „Poesis” le propune telespectatorilor să redescopere poezii cunoscute din literatura română, în fiecare zi, de la 20.25, la TVR Cultural. Emisiune realizată și produsă de Ileana Ploscaru Panait.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și „Odă în metru antic”, între poeziile ilustrate cu imagini din arhiva TVR | VIDEO
miercuri, 21 februarie 2024
„O zi” (Tudor Arghezi), „Stelele-n cer”, „Cugetările sărmanului Dionis” - fragment, „Scrisoarea a III-a” - fragment, „Odă în metru antic” (M. Eminescu), „Emoție de toamnă” (Nichita Stănescu), „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (Lucian Blaga) și „Pădure liniștitoare” (muzică și versuri - Mircea Florian) sunt operele propuse telespectatorilor la „Poesis”, între 19 și 25 februarie. Emisiunea este difuzată la TVR Cultural de la ora 20.25.
„Biografii necesare”. Pictorița Angela Tomaselli: Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO
duminică, 18 februarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 18 februarie, de la ora 22.00, interviul realizat de Ileana Ploscaru Panait cu Angela Tomaselli, pictoriță și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Povești despre Balcic, la „Pastila de artă”, între 12 și 16 februarie, la TVR Cultural | VIDEO
vineri, 16 februarie 2024
Între 12 și 16 februarie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să descopere, la „Pastila de artă”, poveștile din spatele tablourilor „Balcic” (1915), „Peisaj din Balcic” (1924), „Catedrala Notre-Dame” (1935) și „La treierat” (1938)  și al sculpturii „Cap de copil”(1906), a lui Brâncuși.
„Poesis”: „Lacul” și „Memento mori”, între poeziile săptămânii 12-18 februarie, la TVR Cultural | VIDEO
luni, 12 februarie 2024
Între 12 și 18 februarie, de la ora 20.25, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor poeziile „Ce te legeni”, „Lacul”, „Memento mori” (Mihai Eminescu) și  „Trebuiau să poarte un nume” (Marin Sorescu) și balada „Răducanu”, ilustrate cu imagini din arhiva de aur a Televiziunii Române.
„Poesis”: Nichita Stănescu recită „Elegia a opta. Hiperboreeana” (imagini difuzate în 1970) | VIDEO
duminică, 11 februarie 2024
„Cântec (e o întâmplare a ființei mele)” și „Elegia a opta. Hiperboreeana”, ale lui Nichita Stănescu, „Dragoste în mașină”, de Val Mănescu, „Cosma Răcoare”, scrisă de Nicolae Labiș, și „Dialogul iubirii”, a lui Victor Eftimiu, sunt poeziile pe care TVR Cultural le-a adus telespectatorilor între 5 și 11 ianuarie.
Pictorul și sculptorul Valentin Tănase, la „Biografii necesare”: Credinţa sinceră este necesară în procesul de creaţie | VIDEO
duminică, 11 februarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 11 februarie, dialogul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Valentin Tănase - grafician, pictor, sculptor, cel mai titrat ilustrator de carte şi de benzi desenate și director al Studioului Artistic al Armatei.
„Pastila de artă”: „Chermeză în Bretania” și „Interior”, la TVR Cultural
duminică, 11 februarie 2024
TVR Cultural le-a propus telespectatorilor, în cea de-a doua săptămână a lunii februarie, să afle poveștile din spatele tablourilor „Portretul doamnei S.”, de Ștefan Dimitrescu, „Peisaj din Kairouan”, al lui Samuel Mützner, „Spălătorese bretone”, pictat de Rodica Maniu, „Corăbii în portul Brăila”, al lui Jean Al. Steriadi, „Chermeză în Bretania” (1920-1925), de Elena Popeea, și „Interior”, aparținând lui Ștefan Popescu.
„Biografii necesare”, cu artiștii Dana şi Stèphane Maitec: Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple | VIDEO
duminică, 04 februarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 4 februarie, dialogul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Dana şi Stèphane Maitec, fotografi profesioniști şi artişti vizuali, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”. În cadrul acestei ediții, Ileana Ploscaru Panait i-a evocat și pe sculptorul Ovidiu Maitec și pe pictoriţa şi graficiana Sultana Maitec.  
„Poesis”: Victor Rebengiuc recită „Papirus cu lacune”, de Nichita Stănescu (1991) | VIDEO
vineri, 02 februarie 2024
În ultimele zile ale lunii ianuarie și începutul lunii februarie, de la ora 20.25, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să îi asculte pe Maria Banuș, Victor Eftimiu, Victor Socaciu și Victor Rebengiuc recitând versuri, în cadrul emisiunii „Poesis”. Emisiune realizată de Ileana Ploscaru Panait, ilustrată cu imagini din arhiva Televiziunii Române.
„Pastila de artă”: Poveștile din spatele tablourilor lui Nicolae Tonitza și Francisc Șirato, la TVR Cultural
miercuri, 31 ianuarie 2024
Între 29 ianuarie și 2 februarie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor, la „Pastila de artă”, povești despre tablourile „Fata pădurarului” și „Nud cu draperie roșie” (Nicolae Tonitza), „În fața oglinzii” și „Fata lucrând fileu” (Francisc Șirato) și despre sculptura „Centaureasa”, a lui Ion Jalea.
„Biografii necesare”. Pictorul Gheorghe I. Anghel: Mi-a plăcut întotdeuna să caut ceva care să mă uimească | VIDEO
luni, 29 ianuarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 28 ianuarie, interviul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait cu Gheorghe I. Anghel – pictor şi profesor, poet, scriitor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Nichita Stănescu recitând „Cântec în doi” (1970), la „Poesis” | VIDEO
vineri, 26 ianuarie 2024
În penultima săptămână din ianuarie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor interpretări emoționante ale poeziilor lui Nichita Stănescu, Maria Banuș, Daniela Crăsnaru (interpretare Ducu Bertzi) și Val Mănescu, ilustrate cu imagini din arhiva Televiziunii Române.
Tablouri de Iosif Iser, Alexandru Satmari și Corneliu Michăilescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a treia săptămână din ianuarie
vineri, 26 ianuarie 2024
Între 22 și 27 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre tablourile „Cea mai nouă Olympia” (Corneliu Michăilescu), „Compoziție” (Hans Mattis-Teutsch), „Interior oriental” (Alexandru Satmari) și „Familie de tătari” (Iosif Iser), precum și despre sculptura „Nud de bărbat - studiu”, semnată de Alexandru Plămădeală.
„Biografii necesare”. Ediție dedicată memoriei sculptorului Vlad Ciobanu (1948-2024): „Eu sunt oglinda lumii şi lumea este oglinda mea” | VIDEO
marţi, 23 ianuarie 2024
TVR Cultural redifuzează, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 22.00, o ediție in memoriam „Biografii necesare”, dedicată sculptorului Vlad Ciobanu.
„Biografii necesare”. Artista Stela Lie: „Am o voce mică, dar este a mea şi n-o forţez” | VIDEO
vineri, 19 ianuarie 2024
TVR Cultural redifuzează duminică, 21 ianuarie, de la ora 22.00, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Stela Lie, artist vizual, ilustrator de carte și profesoară la Universitatea Națională de Arte din București. Interviul a fost înegistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Tablouri semnate de Margareta Sterian și Marcel Iancu, la „Pastila de artă”
miercuri, 17 ianuarie 2024
Între 15 și 19 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe informații despre tablourile „Café - concert” (Marcel Iancu), „Autoportret” (Margareta Sterian), „Două surori” (Nina Arbore) și sculpturile „Sculptorul Antoine Bourdelle” (Céline Emilian) și „Cap de chinezoaică” (Irina Codreanu), în cadrul emisiunii „Pastila de artă”.
„Poesis”: Versuri de Mihai Eminescu, în săptămâna 15-21 ianuarie, la TVR Cultural | VIDEO
luni, 15 ianuarie 2024
În săptămâna 15-21 ianuarie, la „Poesis”, TVR Cultural le propune telespectatorilor să asculte poezii de Mihai Eminescu - „Somnoroase păsărele”, „Dintre sute de catarge”, precum și „Flacăra” - de Maria Banuș, „Catren” - de Lucian Blaga, „Doamne” - de Vasile Voiculescu, ilustrate cu imagini din arhiva Televiziunii Române.
O săptămână cu artiștii români avangardiști, la „Pastila de artă”, între 8 și 12 ianuarie, la TVR Cultural
joi, 11 ianuarie 2024
În cea de-a doua săptămână din luna ianuarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre tablourile „Fata cu pălărie roșie” (Arthur Segal), „Passivité courtoise” (Victor Brauner), „Meissen - Înserare” și „Madona electrică” (Max Hermann Maxy), precum și sculptura „Cap de expresie” (Milița Petrașcu).
„Biografii necesare”. Dinu Rădulescu: Eu fac parte dintre artiştii care trebuie să lucreze mult ca să ajungă la o sculptură rezonabilă | VIDEO
joi, 04 ianuarie 2024
TVR Cultural a redifuzat, în 4 ianuarie, dialogul dintre Dinu Rădulescu, sculptor, desenator şi profesor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, și realizatoarea Ileana Ploscaru Panait, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.  
„Poesis”: „Nopți” („Vino, Doamne!”), de Vali Sterian, la TVR Cultural. Poeziile sfârșitului de an | VIDEO
miercuri, 27 decembrie 2023
TVR Cultural le aduce telespectatorilor poezii emoționante, încărcate de istorie, și clipuri din arhiva de aur a Televiziunii Române, în ultimele două săptămâni din 2023.
„Pastila de artă”: Icoane vechi și sculpturi de Brâncuși și Oscar Han, de sărbători, la TVR Cultural
miercuri, 27 decembrie 2023
Între 18 și 31 decembrie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre icoanele creștine și simbolurile folosite în decorarea lor, despre sculpturile „Iisus și Magdalena” (Oscar Han) și „Rugăciune” (Constantin Brâncuși) și despre tablourile „Răstignire la marginea drumului” (Hans Eder) și „Vanitas” (Merica Râmniceanu), în cadrul emisiunii „Pastila de artă”, realizată de Ileana Ploscaru Panait.
Poveștile din tablourile lui Eustațiu Stoenescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a doua săptămână din decembrie
miercuri, 13 decembrie 2023
Între 11 și 15 decembrie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre tablourile „Colivia” și „Piața San Marco pe ploaie” (Eustațiu Stoenescu), „Bizantină” (Olga Greceanu), sculpturile „Himera apei”, „Himera pământului” și „Adormirea Maicii Domnului„ sau „Madona Stolojan” (Dimitrie Paciurea).
„Pastila de artă”: Început de decembrie cu tablourile lui Theodor Pallady, la TVR Cultural
miercuri, 06 decembrie 2023
Între 4 și 10 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor picturile „Interior de atelier cu femeie în alb” și „Femeie în roz la malul mării” (Gheorghe Petrașcu), icoana „Sf. Nicolae cu scene din viața sa” (sf. sec. XIV-înc. sec. XV), „Studiu de nud”, „Flori la fereastră - Place Dauphine” și „Toujours de Baudelaire” (Theodor Pallady).
„VideoART”: Creațiile prezentate între 4 și 10 decembrie, la TVR Cultural
miercuri, 06 decembrie 2023
Între 4 și 10 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor alte cinci creații ale studenților și masteranzilor de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Un proiect al Televiziunii Române, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara.
„Pastila de artă”: Lucrarea „Misterul”, a lui Frederic Storck, în 1 decembrie, la TVR Cultural. Operele săptămânii
joi, 30 noiembrie 2023
Între 27 noiembrie și 1 decembrie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor picturile „Femeie cu mască” (Mihail Teișanu), „Femeie lucrând în grădină” (Ipolit Strâmbu), „Nud cu fructe” (Cecilia Cușescu-Storck) și sculpturile „Aruncătorul cu piatră” și „Misterul (Frederic Storck).
„VideoART”: Creațiile studenților la Facultatea de Arte din Timișoara, prezentate la TVR Cultural între 27 noiembrie și 3 decembrie
luni, 27 noiembrie 2023
Între 27 noiembrie și 3 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor noi filme experimentale din „Secvențe - On Screen”, realizate de studenții și masteranzii Facultății de Arte și Design din Timișoara. Un proiect al Televiziunii Române, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara.  
„Pastila de artă - Capodopere”: Tablouri de Ștefan Luchian, Nicolae Vermont și Henri Martin, prezentate între 20 și 26 noiembrie
marţi, 21 noiembrie 2023
Între 20 și 26 noiembrie, telespectatorii TVR Cultural pot afla mai multe despre tablourile semnate de Henri Martin („Principesa Elena Bibescu”), Ștefan Luchian („Autoportret”, „Amazoana”, „Lorica cu crizanteme”) și Nicolae Vermont („Interior”), în cadrul emisiunii „Pastila de artă”.
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Gabriel Liiceanu, în 19 noiembrie, la TVR Cultural | VIDEO
luni, 20 noiembrie 2023
TVR Cultural a difuzat duminică, 19 noiembrie, dialogul de colecție dintre Daniela Zeca Buzura, gazda „Mic dejun cu un campion”, și filosoful Gabriel Liiceanu.
„Pastila de artă - Capodopere”: Tablourile și sculpturile prezentate între 13 și 17 noiembrie, la TVR Cultural
luni, 13 noiembrie 2023
Între 13 și 17 noiembrie, TVR Cultural le-a prezentat telespectatorilor, în cadrul „Pastilei de artă”, tablourile „Ghiocei” și „Stâncile din Apremont” (Ioan Andreescu), „Bacanta” (G.D. Mirea), „Balada” (Kimon Loghi) și sculptura „Proiectul de monument” al lui Oscar Spathe.
„Pastila de artă”: Tablouri de Nicolae Grigorescu și un autoportret al lui Ioan Andreescu, între operele prezentate între 6 și 10 noiembrie
luni, 06 noiembrie 2023
Între 6 și 10 noiembrie, „Pastila de artă - Capodopere” le-a prezentat telespectatorilor două icoane din secolul XVIII, din colecția Patriarhiei Române, două tablouri ale lui Nicolae Grigorescu și un autoportret al lui Ioan Andreescu. Emisiunea este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri.
„VideoART”: Creațiile studenților de la Facultatea de Arte din Timișoara, între 30 octombrie și 10 noiembrie
luni, 06 noiembrie 2023
Între 30 octombrie și 10 noiembrie, la „VideoART”, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor filmele experimentale „Secvențe - On screen”, realizate de studenții și masteranzii Facultății de Arte și Design din Timișoara. Un proiect al Televizii Române în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara.
„Pastila de artă”: Tablourile și sculpturile prezentante între 23 și 27 octombrie, la TVR Cultural
vineri, 27 octombrie 2023
Între 23 și 27 octombrie, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi picturi semnate de Constantin D. Stahi, Mișu Popp, Elvezia Paini și  sculpturi aparținând lui Ştefan Ionescu-Valbudea și Ioan Georgescu, urmărind emisiunea „Pastila de artă - Capodopere”, realizată de Ileana Ploscaru Panait.
Creațiile studenților de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în noul sezon „VideoART”, din 23 octombrie
luni, 23 octombrie 2023
De luni, 23 octombrie, TVR Cultural îi invită pe telespectatori la un nou sezon „VideoART”, în care le prezintă producţiile studenţilor şi masteranzilor de la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, un centru de învăţământ artistic renumit pentru explorările lui nonconformiste, mult mai deschise către inovaţie, mult mai libere şi mai conectate la experimentele artistice internaţionale.
„Pastila de artă”: Tablourile lui Aman și sculpturi semnată de Gheorghe Vasilescu și Carol Storck, la TVR Cultural
luni, 16 octombrie 2023
În săptămâna 16-20 octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor sculptura „Rodica”, a lui Gheorghe Vasilescu, trei tablouri ale lui Theodor Aman și bustul lui B.P. Hașdeu, realizat de Carol Storck.
„Pastila de artă”: Vineri, „Agar în deşert” (1870), de Gheorghe Tattarescu
marţi, 10 octombrie 2023
În cea de-a doua săptămână din luna octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor următoarele opere de artă: „Cărturarul Gheorghe Asachi în cabinetul de lucru” (1837), de Giovanni Schiavoni, Bust - Theodor Aman (1850), de Karl Stork, „Bust de femeie” (1895), de Gheorghe Vasilescu, și „Agar în deșert”, de Gheorghe Tattarescu. Emisiunea realizată de Ileana Ploscaru Panait este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri.
„Biografii necesare”. Artista Gabriela Drăghici: Arta trebuie să te extragă din cotidian şi să te proiecteze într-o lume a armoniei şi binelui | VIDEO
duminică, 08 octombrie 2023
TVR Cultural a difuzat, în 8 octombrie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Gabriela Drăghici, tapiser şi decorator/restaurator, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Discuția a avut loc în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
„Pastila de artă”: „Capodopere”, din 25 septembrie, zilnic, la TVR Cultural
miercuri, 27 septembrie 2023
Din 25 septembrie, TVR Cultural difuzează seria „Capodopere”, în cadrul emisiunii „Pastila de artă”, în care le va prezenta telespectatorilor cele mai importante galerii ale Muzeului Naţional de Artă al României: Galeria de Artă Modernă Românească, Galeria de Artă Europeană şi Galeria de Artă Medievală Românească.